Zi de odihnă

Feb 26, 2012 by

Sunt anumite zile când pur şi simplu trebuie să lâncezeşti ca o loază şi să te gândeşti la nemurirea sufletului.
Din când în când avem nevoie de odihnă. Fie că ne-am supraîncărcat de la muncă şi cu alte treburi, fie că avem o perioadă mai dificilă, va trebui să luăm o pauză. Altfel creierul nostru s-ar putea să facă scurtcircuit şi să nu mai fim capabili să dăm randament, ci să facem greşeli.
De ce suntem aşa de critici cu noi înşine dar pe alţii îi păsuim fără să ne gândim, în special în lucrurile minore? Cum reuşim zi de zi să înaintăm, încărcaţi de stres, de nesiguranţă şi să finalizăm ceva?
Oamenii pe care-i apreciezi şi îi lauzi cică ar da cel mai mare randament, după care vin cei pe care-i critici şi sunt destul de capabili să înţeleagă şi să se corecteze şi pe ultima treaptă stau cei care nu sunt băgaţi în seamă de nimeni. Indiferenţa e cea mai grea pedeapsă.
Cu toţii ar trebui să ne gândim că dacă devenim un workaholic dement, care nu vede altceva decât muncă şi îşi face autocritică sau se simte vinovat când nu reuşeşte să rezolve tot ce şi-a propus, ba mai rău, când face foarte multe dar vede că a făcut foarte puţine, avem o problemă!
Omenirea nu o să stea în loc dacă ne oprim pentru puţin timp să ne luăm un răgaz şi să ne tragem sufletul ca să putem merge înainte încărcaţi de energie.
Ai nevoie de o pauză? Ia-ţi pisica şi joacă-te!

Related Posts

11 Comments

  1. Ciprian Bojan

    Pisicuța, cățelușu’, hamsterașu’, broscuța țestoasă, toate animăluțele 😉 astea au și un rol terapeutic. Ia jucați-vă, de pildă cu ele când aveți o migrenă sau o durere dentară și vedeți! 😀

    • Da, stiu, ai mei au o pisica. Si inainte am avut caine si altele, din pacate unde stau eu acum, nu exista decat oameni :))

  2. Odihna e un viciu molipsitor.

  3. Uneoari cel mai bine prind acele zile de odihna care incep de pe la ora 11 si sunt in timpul programului de lucru. Doar ca uneori sefii nu prea inteleg treaba asta. O sa le trimit linkul cu acest articol.)))

  4. Şi oamenii sunt tot animale, bre! 😀

  5. sunt zile cand obosesti doar privind, sunt zile cand obosesti ascutand si mai sunt unele zile cand obosesti de tot ceea ce te inconjoara…sa te odihnesti bine!

  6. cata dreptate ai…ador sa citesc articolele tale si te rog sa ma ierti daca nu reusesc mereu sa raspund in aceasta perioada, sunt destul de prinsa la munca.
    Eu ma voi juca dealtfel cum o fac mereu, cu motanul meu gras si frumos de care am vorbit si pe blog 🙂
    O seara buna Bia

    • Multumesc. Ma bucur ca poti sa treci din cand in cand pe la mine. Motanii din fericire iti duc tot stresul acumulat la munca 🙂
      O saptamana usoara! Te pup!

  7. Adevarul e ca imi place sa lenevesc in cate o zi din astea! Mai avem nevoie de odihna!

Trackbacks/Pingbacks

  1. Zi de odihnă | rusbianca | BunDeCitit.ro - [...] de odihnă | rusbianca rusbianca.wordpress.com : Cu toţii ar trebui să ne gândim…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *