En vogue

Feb 27, 2012 by

Vă este teamă de ridicol? Trăiţi mereu cu frica că ceilalţi o să îşi bată joc de felul cum vă îmbrăcaţi, cum vă comportaţi sau cum sunteţi? Zâmbiţi, ridicolul nu există decât pentru o secundă.
Ne gândim mereu că trebuie să ne adaptăm vremurilor în care trăim, să ţinem pasul cu moda, cu tot ce înseamnă tehnologie, cu noile idei alte tineretului, pentru că altfel simţim că am îmbătrânit înainte de vreme.
Conservatori sau nu, ridicolul este un râs din partea cuiva care nu ştie să dea ajutorul. Lumea vrea să se îmbrace colorat, să râdă când nu e cazul şi să fie deplasată, pentru că poate. Atât.
Unele momente sunt jenante şi penibile într-adevăr, dar se poate ieşi elegant din ele cu puţină inteligenţă şi mult umor.
Nu ar trebui să ne forţăm să dăm bine în faţa celorlalţi, să fim mereu în vogă dacă nu ne reprezintă. Nu vrem să fim victimele nici unei schimbări care nu ne caracterizează şi nu o putem asimila cum trebuie.
Dacă afară e frig şi eu îmi pun două căciuli, care e problema? Ies cu capul gol afară şi risc să răcesc, sau mă îmbrac ca de marţi seara şi nu-mi pasă ce zic ceilalţi?
Vrei să ai ultimele gadget-uri apărute pe piaţă pentru că sunt la modă, sau le poţi incorpora necesităţilor tale zilnice?
Suntem ca nişte copii care dacă văd acadeaua la alt copil trebuie neapărat să ne-o cumpărăm şi noi. Dar şi mai mare şi mai frumoasă!
Părinţii noştri ştiu exact cât trebuie, nici mai mult nici mai puţin. Noroc că ştiu şi eu măcar jumătate cât ştiu ei şi că pot asimila restul.
Ne vedem în oraş pe o pasarela invizibilă!

Related Posts

3 Comments

  1. nici nu mai ştiu dacă termenul de “modă” e cel mai potrivit, poate cel de “imitaţie” s-ar potrivi mai bine; imitaţie, cu ceva în plus, dacă se poate; dacă vecinul are un căsoi cu 10 camere, eu vreau neapărat unul cu 11, dacă vecina are cizme cu tocuri de 15 centimetri, eu vreau cizme cu tocuri de 20 de centimetri, da x are un telefon de 2000 de li, eu vreau unul de 3000. imitaţie, orgolii stupide, spirit de turmă şi multe altele…

  2. Ciprian Bojan

    Ştii, în urmă cu 10 ani reveneam acasă la ţară din Oradea. Nu visam la un telefon sau la net. Acum le consider paleative ale tehnologiei, de vreme ce aparatura este doar modernizată, deci nu apare deocamdată nimic revoluţionar.

  3. eu sunt de parere ca toti suntem unici in felul nostru, atunci de ce sa nu ne imbracam tot asa in felul nostru unic …nu copiez pe nimeni imi fac garderoba cum vreau si cum ma simt eu mai bine ideea e sa fim decenti si sa ne stea noua bine….

Trackbacks/Pingbacks

  1. En vogue | rusbianca | BunDeCitit.ro - [...] vogue | rusbianca rusbianca.wordpress.com : Unele momente sunt jenante şi penibile într-adevăr, dar…
  2. Cum sa pictezi fara pensule-extraordinara Amy Shackleton – Cris Mary - [...] Clax , Catalin, Liviu, Ciupanezul , Colt de suflet , Vacitim, Elena , GCM, LFB, Costin, Alex,  Paul ,Tury , Surfer , Octocat, Elena,  Pato, pinguu, Pavel,  Sorin, ti.me ,Tibi, Manu, Twigg, Un porc, Doru, Nice , Bianca ,Horea , Maria- Madalina; Daniel; Laurentiu; Daniel; Gabriela ; Raki; Muc ; Adina ;Bianca; Alex ; Miruna; Kathy ; [...]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *