Insuficient

Ce facem când ceea ce avem nu mai ne este îndeajuns? Căutăm motivele să vedem dacă într-adevăr avem nevoie de mai mult, sau pur şi simplu încercăm să obţinem mai mult?
Teoretic trecem la alt nivel în viaţă, ne facem o îmbunătăţire a stării actuale, cel puţin în capul nostru şi în ochii celorlalţi.
Mai mult nu înseamnă neapărat lucruri materiale, mai multe sau mai de calitate, poate însemna pur şi simplu trecerea de la un nivel psihic la altul, o evoluţie interioară.
Azi mă simt bine singură, mâine vreau o relaţie.
Regresăm vreodată la stările anterioare? Da, datorită diverşilor factori. Ne răzgândim, nu mai vrem, suntem indecişi, mai şi pierdem, pariem pe ce nu trebuie. Nu ştim niciodată exact ce o să avem, putem doar să prepunem, să încercăm să obţinem şi să le pierdem poate ulterior.
Ce ţie îţi este suficient altuia îi este insuficient şi altuia i se pare prea mult.
Ce ne determină să ne gândim la mai mult? Faptul că vedem că putem câştiga mai mult şi mai mult? Credem că merităm mai mult pentru că aşa ni s-a spus?
Orice modalitate de comparaţie este subiectivă, chiar şi dacă ne comparăm cu nişte termeni generali de convieţuire. Prin urmare faptul că vrem şi vrem nu înseamnă decât o nemulţumire extremă faţă de noi înşine şi de o lipsă de apreciere a lucrurilor şi oamenilor pe care-i avem în viaţa noastră.
Ne întindem de multe ori mai mult decât ne ajunge plapumă, poate pentru că ştim că dacă nu sperăm să schimbăm situaţia, nu o să ne simţim fericiţi. Orice am obţine, nu vom fi niciodată mulţumiţi pe deplin.
În concluzie alergăm în jurul cozii ca o pisică plictisită de tot ce are în jur şi care se întoarce la singura persoană care o mai distrează, ea!

This entry was posted in Vorbe and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

3 Responses to Insuficient

  1. Pingback: Insuficient | Șmen.ro

  2. Pingback: Insuficient | rusbianca | BunDeCitit.ro

  3. Ciprian Bojan says:

    Acest ”mai mult” comportă două înțelesuri pe care unii semeni de-ai noștri le privesc din perspectiva cantitativă, adică dacă ai pe săturate, ai și de unde alege, în timp ce alții (ca mine, de exemplu) preferă criteriul calitativ, adică puțin da’ bun. Ambele presupun asumarea unor riscuri pe care ni le vom permite în funcție de educație și de afinități. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>