Copilării

Oamenilor le plac copilăriile oricât de bătrâni ar fi. Sunt necesare?
Cred că da, pentru că este un mod de a ne simţi tineri la orice vârstă şi o joacă plăcută prin care uităm de unele lucruri mai grele. Cel puţin pe moment.
Cred că sunt la fel de necesare precum depresiile de primăvară, care ne fac să ne gândim serios la unele decizii din viaţa noastră şi să rectificăm ce putem.
Care vârstă e potrivită să te joci cu ceilalţi în parc, să te dai cu rolele sau să joci cărţi?
Că unele lucruri trebuie făcute la o anumită vârstă, este adevărat. Este mai uşor să înveţi când eşti tânăr şi de multe ori dacă nu te ţii de ele, foarte probabil nu o să te mai apuci de ele.
Dar… la fiecare regulă există excepţie.
Să ne simţim plini de viaţă, de parcă am sări într-un picior la şotron, sau am fi campioni la elastic de fiecare dată când ieşim de la metrou şi sărim peste scări…
Cine ne opreşte să avem candoarea unui copil, să ne bucurăm că au înflorit copacii din spatele blocului, să zâmbim bunicilor care joacă şah, să primim o minge în cap în parc, să ne mâzgălim cu îngheţată sau vată de zahăr?
Nimeni, poate doar seriozitatea noastră şi încăpăţânarea că dacă ne concentrăm pe ce avem de făcut o să terminăm mai repede şi pe urmă vom avea timp destul se ne bucurăm de tot! De absolut tot ce nu am putut şi nu ne-am îngăduit până atunci.
Acum nu mai încolo!