Formula 1

Lucrurile trebuie făcute în ritmul lor, nu în cel ales de noi.
Dacă încercăm să forţăm nota, până la urmă va avea loc ceva explozie şi nu trăim într-un film, nu avem cascadori!
În cealaltă situaţie, dacă amânăm şi mergem ca melcul la păscut, o să realizăm că timpul merge înapoi şi ne pierdem pofta de viaţă.
Ceasul nostru interior depinde nu doar de cum suntem noi, dar şi de fiecare situaţie în parte şi de părţile implicate.
Oamenii iuţi, vulcanici, riscă să nu vadă anumite lucruri, dar există şi excepţii. Până la urmă, nu putem fi toţi cumpătaţi mereu, analizând fiecare pas.
Spontaneitatea are şi ea rolul ei.
Cei care încearcă să ajungă la un echilibru îşi organizează până şi momentele când îşi acordă libertatea de a face orice. Ca un metronom care îşi mai ia câte un concediu binevenit.
Când putem împinge lucrurile ca să obţinem ceea ce avem nevoie?
De unde ştim cât de repede sau cât de încet trebuie să mergem?
Dacă ceva în mecanismul nostru este stricat, din diverse motive, cumva, va fi necesar la un moment dat să ne sincronizăm după ceasul universal.
Viaţa este o mare parabolă temporală pentru că nu putem să o înţelegem în afara lui.
Din păcate sau din fericire, încă nu sunt sigură, nu suntem supraoameni care pot decide ce să facă, independent de aceste limite spaţio-temporale.
Suntem într-o maşină de cursă lungă, care dacă are probleme de funcţionare nu o să poată schimba viteza şi în cel mai rău caz nu se opreşte, ci derapează de pe pistă.