O viaţă ca în filme

Povestea mea nu este în totalitate scrisă. Nu cred că există un demiurg care stă cu peniţa stiloului şi face floricele în jurnalul meu pe măsură ce trec zilele.
Visăm atât de mult, încât adorăm filmele, fotografiile, poveştile, orice este înfăptuit de mintea şi spiritul nostru.
Ne place să sperăm că într-o zi, indiferent de ce hotărâre am luat vreodată în viaţă, lucrurile vor avea un happy end şi toate se vor aşeza în locul lor, potrivit, aşa cum trebuie.
Viaţa noastră din păcate nu este o farmacie, unde orice este bine aranjat, curat, imaculat şi există doctorie pentru tot.
Mulţi ne luăm după ce trăiesc alţii, în realitate sau fictiv, ne imaginăm că vom trăi o poveste incredibilă şi lumea ne va surprinde, ne va impresiona şi că aşteptarea noastră merită, întotdeauna!
Da? Oare aşa e?
Pentru unii da, pentru unii nu. Din ce motive?
Habar n-am. De unde să am eu răspunsurile astea?
Nu am stilou, nici măcar maşină de scris.
Deţin un amărât de calculator, artificial, care sunt absolut sigură că nu poate impresiona un jurnal în care se ţes drumuri complexe, ce mă pun pe mine să alerg dintr-o parte în alta, să mă dau cu capul de pereţi, să mă agit şi să-mi doresc să vină în sfârşit partea bună!
De un singur lucru sunt sigură: sunt protagonista.
Sper din suflet să nu joc într-un film european, unde foarte probabil la sfârşit nu pricepi mare lucru şi nu rămâi cu nimic, decât o concluzie în doi peri.
Vreau acum!