Cine sunt eu pentru tine?
Mă recunoşti cumva din alte vremuri sau pur şi simplu m-ai inventat acum, pentru că prezenţa mea era necesară să poţi respira cu poftă?
Nu sunt sigură niciodată cât semnific pentru tine sau pentru altcineva şi obligativitatea cuiva de a mă vedea cu ochi buni.
Nu muncesc foarte mult la şlefuirea imaginii, pentru că sufletul face adesea ce doreşte şi contrar pornirilor sinaptice.
Dar mi-e dor să bem o cafea într-un loc în care seamănă a casă deşi sunt străină de oraş şi de ţară.
Numai vara te pot vedea frumos, pentru că în frig nu-mi gândeşte nici măcar inima, totul este amorţit şi conservat.
Din păcate s-au dus fluturii zburând şi mi-a rămas doar senzaţia zborului spre soare.
Nu o să cad, pentru că nu ştiu să mă ridic, aşa încât mi-am confecţionat nişte cârje, pe care de fapt tu le repari zilnic.
Ce eşti tu pentru mine?
Un doctor, un avocat, un părinte, un armăsar de noapte care merge în peţitul ideilor de mărire şi împlinire a datoriei.
Mai eşti multe, dar cel mai mult mă interesează dacă eu măcar sunt o zecimală din ce ai vrea să fiu cu tine.
Nu suntem decât nişte păpădii bătrâne, gata să poată fi împrăştiate în vânt şi culese de ierburi.
Am fost deja polenizaţi şi urmează să ne dăm sămânţa celor care ştiu să trăiască frumos.
Sper că undeva, sub cerul liber, ne vom întâlni pregătiţi de altă aventură împreună.

Pingback: Nu semnific | rusbianca | BunDeCitit.ro
Sfarsitul povestii tale, cu papadiile si cedarea “semintelor” celor care stiu sa traiasca frumos, e un sfarsit fara happy-end.
Cu siguranta “EL” o sa (re)vina. Un “EL” care nu o sa fie doar “carjele” tale . Un “EL” pentru care si tu o sa fi “caruciorul cu rotile”.
O sa fiti un intreg, care o sa bea si cafea impreuna. Si-o sa ajungeti si “papadii batrane” care o sa-si imprastie puful pentru a va umple pajistea voastra, doar a voastra, de mii si mii de papadii tinere si galbene…
Am vazut filme multe si citit carti destule….dar happy-end-urile nu sunt realiste din pacate.
Prefer sa stiu ce am de infruntat decat sa ma pacalesc
Multumesc oricum ca te-ai gandit la un final mai frumos decat cel prognozat de mine