La pescuit

Pentru că nu mi-au mai rămas cuvinte, ca un copil neastâmpărat în cabinetul doctorului încerc toate scaunele care mi se oferă.
Nu stau mai mult de câteva secunde pe fiecare, pentru că îmi este îndeajuns să-mi dau seama dacă vreau sau nu să am de-a face cu tine.
Nu mai ştiu ce să-ţi mai spun şi de fapt ce nu ţi-am zis ceva prin diverse forme?
Cred că de fapt ceea nu ştii intuieşti, că eşti băiat mare şi deştept.
Ce mă interesează că o lume întreagă gândeşte diferit faţă de tine, până la urmă nu ei decid, ci tu singur.
Oricum, deşi eu zic DA la orice vorbă pe care mi-o lansezi cu undiţa gândurilor tale bine analizate, să fii sigur că nu spun exact ce gândesc, până la urmă ştiu că am de-a face cu un pescar
Oricât ai încerca să-mi arunci tu momeli de bine şi de o lumea care efectiv nu există în realitate, să ştii că mă plimb de multă vreme în apele astea tulburi încât să-mi dau seama când într-adevăr spui adevărul sau doar ce este mai potrivit pentru toată lumea.
Consider că ar trebui să regândeşti multe lucruri şi poate să fii mai categoric, chiar dacă nu îţi stă în fire.
Până la urmă aţa de pescuit aruncă departe şi este foarte elastică, dar dacă nu prinzi nimic, după o vreme nu ai de ales decât să te muţi în altă baltă.
Îţi doresc fir întins în fiecare zi, oriunde ai fi.
Eu cred că mă duc în amonte.