Despre păsări şi oameni

Oamenii aud ce vor să audă, în majoritatea cazurilor şi pun întrebări ale căror răspunsuri le cunosc deja, pentru că îşi doresc de fapt nişte confirmări ale gândurilor, temerilor, speranţelor.
Cât de mult suntem setaţi pe firul nostru roşu de înţepenire a minţii şi cât de mult chiar percepem ce se întâmplă în jur?
De ce ne este incredibil de greu să rămânem conectaţi cu ceilalţi şi orice experienţă rea ne marchează foarte mult?
Ne încărcăm conştiinţa, o mai curăţăm, o mai murdărim din nou şi mergem.
Încotro? În singură direcţie cunoscută prin prisma experienţelor.
Mergeţi invers! Nu vă permiteţi financiar să vă luaţi nişte riscuri, nu vă permiteţi sentimental să abandonaţi anumite persoane, din obişnuinţă sau din alte motive, nu ne permitem să acordăm mai mult timp lucrurilor importante din viaţa noastră, cum este sănătatea.
Ce ne permitem atunci? Pentru cine ne trăim? Pentru vecinul de la 5, pentru mama sau mătuşa, iubita sau iubitul, pentru şeful nostru?
Este greu să te poţi determina să iei o hotărâre care îţi va îmbunătăţi calitatea vieţii, mai ales când poţi să pierzi tot şi poate nici nu te duce mintea suficient să duci la bun sfârşit această aventură.
Ce-i de făcut?
Eu vorbesc multe întotdeauna, pentru mine, pentru ceilalţi, pentru oricine doreşte să audă, nu doar să asculte.
Dar mai mult ca sigur că vorbesc în pustiu şi că pe hârtie sau pe buze totul sună de cheia sol!
Şi când să facem… lasă, lasă că e bine deocamdată, de ce să pierdem asta ce avem acum, că nu dăm pasărea din mână pe cioara de pe gard.
Cum ar fi tu să fii TU o pasăre?