Nu înseamnă că nu?

Mulţi preferă să trăiască în realitatea altora decât într-a lor pentru simplul fapt că este mai bine, mai uşor şi este un fel de placebo administrat zilnic.
Eu nu mă vindec cu aer, nici măcar cu ăla sănătos de ţară, de la bunica. Eventual se simt mai bine plămânii şi pregătiţi să înfrunte fiecare moment când vor trebui să stea pe loc, fără să mişte un suflu, pentru când o să mă laşi fără cuvinte.
Pot să văd clar ce ţi se întâmpla şi să-ţi organizez, în teorie, faptele ce vor să urmeze pentru o mai mare claritate a minţii, dar în ce mă priveşte, mereu mi-am rezolvat problemele brusc, ca atunci când te laşi de ţigări dintr-o dată şi pe urmă vrei să te urci pe pereţi.
De data asta însă… am zis să fac ca tine şi am intrat într-un proces de perfuzii cu ajutoare, pe care mi le tot acorzi.
Acum eu ce să zic, nu, nu vreau?
Să mă uit în gura celor din jur şi să fac ce cred ei?
Îmi asum orice criză de isterie sau exaltare în care nu te mai recunosc.
La fel ca surprizele pe care mi le faci de fiecare dată când uit cine eşti şi te bănuiesc de fugă de la locul faptei.
Cred că nu vrei să te duci nicăieri şi orice ai face, te-ai ancorat cumva in a servi şi a te simţi bine în acelaşi timp.
Mi-ar plăcea să mi te faci util, zâmbind mai des şi încercând să mă priveşti în ochi fără predispoziţii de indiferenţă.