Când cresc mare

Oameni tineri, nestatornici, fără abilităţi de comunicare sau diplomaţie dar cu pretenţii mari de la ceilalţi.
Asta sunteţi mulţi dintre voi, iar noi, ceilalţi un pic mai mari decât voi trebuie să avem răbdare să învăţaţi ce înseamnă bun simţ şi respect.
Dacă nu aţi aflat până acum, nu o să fiu eu cea care să-şi mănânce nervii cu aşa ceva.
Prefer să stau să învăţ altele, pe cont propriu, decât să-mi macin creierul până ajungeţi să creşteţi.
Cred că aş fi rămas alături de voi dacă aveaţi intenţii pozitive, dar când totul e de faţadă, pentru a fi la fel ca ceilalţi, abandonez turma.
Una e să-i înveţi pe copii ce e bine în viaţă, cum să vorbească cu ceilalţi şi să progreseze treptat şi alta e să stau cu un om care nici nu pricepe ce-i explic şi se şi încăpăţânează să refuze orice ajutor, pentru că el ştie mai bine.
Mă bucur, pentru că fiecare are calea lui şi nu sunt cineva destul de important să dau lecţii celorlalţi.
Prin urmare mână liberă de la mine să încercaţi tot ce vă doriţi în viaţă.
Dar nu pretindeţi că mă înţelegeţi, că mă cunoaşteţi şi nu vă aşteptaţi să vă respect când voi nu îmi acordaţi acelaşi tratament.
Nici să nu vă răstiţi sau să fiţi zeflemitori, pentru că nu demonstraţi decât neputinţă.
După ce aţi terminat biberonul, căutaţi o văcuţă cuminte să vă ajute!
Nu mă aştept de la ceilalţi decât să mă accepte aşa cum sunt, pentru că am muncit şi muncesc în continuare să devin persoana cea mai bună care pot fi.