Flamingo-tigru

Suntem nişte animale, cu toţii şi deşi uneori ne simţim ca la zoo, nu ştim de care parte a gardului ne poziţionăm: în cuşcă sau în faţa ei uitându-ne la alţii.
Avem dreptul dar mai degrabă neşansa să gândim suficient încât să mergem pe cărare. Nu putem zburda ca un fluture sau să nu simţim nimic ca un rinocer.
Tu eşti un fel de flamingo-tigru. Feroce, dar unicat precum o pasăre simandicoasă. M-aş uita la tine zilnic, captivată că nu pot ţine pasul cu tine şi că îţi întinzi aripile cât doreşti şi chiar zbori!
Aş fi vrut să fi fost şi eu o pisică-veveriţă, care sare din copac în copac dar cade tot timpul în picioare.
Nu ştiu cine ne hrăneşte şi de ce avem instincte şi purtări de fiare, că nu trăim în pădure.
Poate suntem încătuşaţi dar este doar o opinie transformată în senzaţie acută de inapartenenţa.
Avem cuibul nostru şi majoritatea pui şi consoarta aproape, dar tot ne vine să plecăm departe, pribegi în lume.
Dacă cineva ar deschide porţile grădinii de animale, am fugi ca bezmeticii, ne-am nenoroci între noi, pe specii, sau am sta pe loc?
Tu de ce nu te agiţi? Dimpotrivă, stai într-un picior şi picoteşti sau când te apuci de treabă, vânezi, fără prea multe pregătiri…
O să-ţi dau 7 vieţi dintr-ale mele să poţi face cât mai multe pentru noi toţi şi eu rămân cu două: una în care te-am cunoscut şi alta în care o să te mănânc!
Mi-e foame de tine…