Dragonul meu

Oct 28, 2012 by

Ştim multe în teorie, dar facem în continuare prostii. Cum vine asta?
Îmi este extrem de clar traseul, cunosc paşii de urmat, ba chiar şi organizez ce şi cum să fac şi undeva se întâmplă ceva, că nu mai ajung la bun sfârşit!

Ne lăsăm influenţaţi prea mult de ceilalţi, suntem nesiguri, ne ascundem de lucrurile importante pentru că necesită prea multă muncă. Oricum o întoarcem, problema lăsată nerezolvată creşte, nu scade şi la un moment dat fie facem ceva cu ea, fie renunţăm la ceea ce suntem.

Nu pot să nu fiu ceea ce îmi doresc. Este ireal.

Visez la un dragon alb al norocului de când sunt mică, dar nu cred în noroc.
Când am parte de avansări, de orice natură, nu pricep de ce se întâmplă. Am obosit, am orbit?

Crezi sau nu crezi, lucrurile au loc, cu sau fără voia ta.
Ce doare mai rău, să conştientizezi că nu te-ai străduit suficient să reuşeşti şi trebuie să accepţi situaţia, sau să o ignori total de frică?

Ne-am pus ştacheta prea sus, alb sau negru. Exagerăm din obişnuinţă, din pretenţii ale unui om care încă nu există şi pe care îl tot înălţăm.

Lumea ar fi mult mai simplă dacă fiecare ar avea dragonul lui fermecat, nu ar exista lumea reală şi cea fantastică şi nici mintea care să înţeleagă asta.

Încercările sufletului s-ar rezuma să vedem mai bine sau mai prost o stea de pe cer şi să ne minunăm de ceilalţi.

Acoperiţi de mocirlă, inamicul se iveşte din întuneric.
Îl înfrunţi acum?

2 Comments

  1. La un moment dat am crezut că toată ikebana asta de gânduri este doar frumoasa introspecţie a copilului/femeie, care se teme de pierderea “dragonului alb”. Însă când ai spus “Acoperiţi de mocirlă, inamicul se iveşte din întuneric.”, mi-am dat seama că ai văzut şi filmul.
    Cred că sunt 25 de ani de când l-am văzut ultima oară. Nici nu-mi vine să cred că între timp am “uitat” de el. Era o vreme când consideram (pe bună dreptate, zic eu) că “Neverending story” este un “It’s a must!” al copilăriei, alături de Creangă, Slavici, Teodoreanu şi alţii.
    M-a mişcat profund articolul ăsta. O să încerc să-l revăd cât de curând, cu toate că s-ar putea să-l văd cu ochii umezi, din cauza nostalgiei. Nici măcar melodia n-am putut s-o ascult toată…vederea secvenţelor din film m-a lovit rău de tot.
    Închei aducandu-mi aminte de ochii mijiţi din întuneric, motivul dorinţei de luptă şi …răspunsul la întrebarea ta din final concretizat în voinţa lui Atreyu… Sublim…

    • Toate sunt introspectii si pornesc de la un film, un gand, o vorba. Da, consider ca acest film este obligatoriu de vazut de cel putin 2-3 ori in viata. In copilarie sa invatam sa visam si sa credem, pe la vreo 25 de ani sa ne incalzim cu energie si pe la vreo 45, sa nu uitam pentru ce traim.
      Pana la urma infrutam inamicul speriati dar curajosi in fiecare zi, cel putin eu asa cred ca fac. Multumesc frumos pentru apreciere 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *