După tine

Jun 13, 2013 by

După tine

Pe cine ai urma cu adevărat în viaţa asta? Şi nu mă refer să mişuni după cineva ca un câine care nu poate trăi fără stăpân şi îndrăgostit până peste poate de o fiinţă care se mulţumeşte doar când te are la cheremul ei, stai atent, pregătit să fii primit oricând.

Nu, mă gândesc la omul fără de care poţi să faci orice îţi doreşti, dar pe care crezi că toţi ar trebui să-l urmeze, inclusiv tu, pentru că este important prin ceea ce este şi face.
Ai avut curajul s-o faci vreodată, să crezi orbeşte în el şi să te convingi că merită sau consideri că sacrificiul este prea mare să calci pe urmele lui pentru a face şi tu loc altora în urma ta?

Cred că doar anumiţi oameni sunt pregătiţi să deschidă drumuri şi nu pentru că ceilalţi nu ar fi capabili, ci pentru că nu o fac din diverse motive, neîncredere, lene, suficiență.

Aş fi în stare să te urmez oriunde legată la ochi, până şi într-o pădure plină de fiare sălbatice şi de gropi abisale. Ai depăşit încrederea şi ai intrat într-o zonă de confort emoţional, fără a lăsa deoparte realitatea şi raţiunea, în care intervin alte simţuri, care nu au nevoie de explicaţii sau demonstraţii.

Şi n-are legătură cu iubirea, ştiinţa sau încrederea, nici măcar cu felul meu de a te privi. Este tangent cu subconştientul, locul în care se nasc şi mor minunile şi nu cunosc în ce măsură aş putea vreodată să procedez altfel şi să nu te caut. Ar trebui să-mi zgudui toate credinţele şi nu-ţi stă în fire să răstorni lumea dacă nu o poţi face la modul superlativ pozitiv.

Prin urmare am să păşesc în spatele tău până când voi ajunge lângă tine şi voi putea privi fericită pe cei care aleargă să ne ajungă din urmă.

Related Posts

1 Comment

  1. Pascal Le Hen

    ” Cred că doar anumiţi oameni sunt pregătiţi să deschidă drumuri şi nu pentru că ceilalţi nu ar fi capabili, ci pentru că nu o fac din diverse motive, neîncredere, lene, suficiență. ”

    Exact. Au lieu de marcher dans les pas de la vie, beaucoup, par paresse, par méfiance, par suffisance… quelle que soit leur excuse, tournent bêtement en rond avec pour seul horizon leurs propres pas. Ils préfèrent caqueter au lieu de chanter, marcher au lieu de voler, dormir au lieu de rêver.

    Bienvenue dans les pas de la vie 😀

Trackbacks/Pingbacks

  1. Dupa tine | Bun De Citit - [...] ajunge lângă tine şi voi putea privi fericită pe cei care aleargă să ne ajungă din urmă. rusbianca.ro…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *