Fără nici un motiv

Bărbatul meu este cel care sare să mă apăre chiar şi de el însuşi şi nu-mi aduce niciodată flori, de frică să nu-mi insulte frumuseţea. Acesta nu-i un basm şi tu ştii, iar celor care n-au descoperit iubirea, le spun: merită orice!
Nu te mai razi pentru că îţi stă bine şi-ţi place să-mi întorc privirea după tine când rămâi în urmă rezolvând… mereu soluţionezi ceva, poate şi pentru că sunt prea multe probleme în lumea asta şi tu te oferi mereu, ca un om bun, simplu, fără aşteptări
Ai primit şi tu la rândul tău, dar nu pentru că ai muncit şi meritat, ci pentru că ar fi fost împotriva firii să nu fii mulţumit
Cel mai mult îmi place că ai o siguranţă dezarmantă, dar îţi pleci ochii şi sufletul de fiecare dată când mă trezesc, să mă îmbunezi… nu suport dimineţile, mă împiedic de orice îmi vine în cale, am rămas cu gândul la seara dinainte care se pare că este întotdeauna mai lungă decât poate rezista un corp de femeie. Mă întrebi unde vreau să merg şi mă iei pe sus ca pe un copil adormit şi mă plantezi să cresc într-o nouă zi.
Mi-am purtat curajul în spate pentru că vreau să reuşesc. Tu mă dezbraci însă de orice povară când mă ţii de mână. Ce altceva să-mi mai doresc?
Nu te-am văzut niciodată mândru, eşti preocupat să-mi colecţionezi zâmbetele şi să-mi furi săruturi în văzul tuturor. Aşa, fără nici un motiv
Încă nu au fost răsărite probabil florile… dar sunt sigur că dacă se împiedeca de una, ți-ar fi dăruit și flori…fără a îndrăzni să ”… insulte frumuseţea.”. Sau altfel… tu fiind o floare, cred că nu văzuse alte flori…
Onorată instanță rog circumstanțe atenuante, sau după caz, clemență pentru dânsul! 😉
Multumesc 😉
buna BiAnca..eu duc flori soacrei in ficare zi sa traiesc linistit cu sotia ca-i prea tanara…