În regim de sihăstrie

Oct 18, 2013 by

În regim de sihăstrie

Nevoia omului de a-i ştii pe ceilalţi fericiţi, adică mai concret într-o relaţie, aşa cum trebuie şi a fost învăţat, şi a citit şi a văzut şi a trăit, depăşeşte capacitatea lui de a înţelege alte puncte de vedere.

Ce-i rău în a fi singur? Totul! Nu împărţi nimic cu nimeni, nici bucuriile nici tristeţile. Prietenii te susţin doar până când ajungi la vârsta critică, când pun stop şi au de ales: fie te consideră incapabil de o relaţie, adică defect, un burlac convins, fie te acceptă aşa cum eşti, un om fără o pereche.

Poate tu simţi că e mai bine aşa pentru că nu ai întâlnit omul care să te farmece, să te convingă, să te accepte, să te vrea aşa cum eşti. Poate nu te-ai străduit suficient să-l găseşti sau eşti prea dificil. Uneori, omul potrivit pleacă de lângă tine şi îţi dai seama că acum eşti prea bătrân să mai întemeiezi o familie, sau ai alta de crescut. Ai renunţat pentru totdeauna? Te-ai resemnat, ţi-ai spus povesti că e cea mai bună soluţie şi te crezi suficient de mult încât să trăieşti în pace?

Câţi oare sunt fericiţi singuri? De ce mulţi cred că doar atunci când oamenii nu sunt cu cineva fac mai multe pentru ei, se ocupă mai bine de cariera lor, de prieteni, de ei înşişi? Pentru că nu-şi împart timpul cu celălalt?

Logic vorbind, lăsând la o parte religia, divinitatea şi menirea omului, suntem mai mulţi oameni pe acest pământ şi de sexe diferite. Oare de ce am trăi separat când putem să trăim împreună ştiind că asta ne face fericiţi, iubirea.

Omul este aproape veşnic singur oricum, fie şi când este cu cineva, el luptă, el îndura, el se bucură, el ia deciziile şi el face. Dar orice pe lumea asta este mai uşor şi mai frumos cu cineva. Şi dacă mai există dubii, luaţi în calcul orice vietate. Umblăm unii după ceilalţi doar să fugim îndărăt. Suntem nebuni.

Du-te şi trăieşte!

Related Posts

1 Comment

  1. Este frumos in doi, nu zice nimeni nu. Doar ca de multe ori este si foarte multa durere. Asa unii prefera sa fie singuri. Nu este neaparat mai bine, dar este mai usor.

Trackbacks/Pingbacks

  1. In regim de sihăstrie | Rus Bianca | Bun De Citit - […] Ce-i rău în a fi singur? Totul! Nu împărţi nimic cu nimeni, nici bucuriile nici tristeţile rusbianca.ro…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ab ad blocker top 10 ecommerce platforms for small business top 10 ecommerce providers top 10 ecommerce sites top 10 ecommerce software top 10 ecommerce solutions top 10 ecommerce websites top 10 it outsourcing companies top 10 outsourcing companies in india top 10 software company websites