La ce sunt buni artiştii

Feb 19, 2014 by

La ce sunt buni artiştii

La ce sunt buni artiştii? Să te facă să vezi şi să simţi frumuseţea, să-ţi aducă aminte să visezi, să crezi în tine, să faci, să reuşeşti şi să te relaxezi.

Mi-e dor să creez, pentru mine. Mi-e dor să-ţi spun multe pe care le-am înţeles şi mi-ar plăcea să-ţi arăt cât de mult cred acum că este bine.

Nu ştiu dacă ai vrut să fiu aşa, cred că m-ai fi susţinut în orice, pentru că ai încredere în oameni.

Ţi-am luat din pasiune şi o dăruiesc nesegmentat, pe loc, toată, ca o gură de aer proaspăt. Nu ştiu dacă mâine vine un la revedere sau adio.

Ţi-am furat din idei, te-am dezgolit de bunătate şi de intenţii. Aveam nevoie să mă descurc singură. Nu m-am născut genială, trebuia să învăţ. Şi o fac în continuare pentru că îmi place.

Mi-am luat din răbdare şi am dăruit-o altora, cu respect, pentru că meritau şi m-am pus pe un loc secund.

Acum am ales să-i ajut pe ceilalţi ajungându-mă pe mine şi fiind pe alocuri egoistă pentru cei care nu înţeleg ce am de făcut şi ce aş putea obţine de la viaţă pentru toată lumea.

Cine îmi sunt artiştii? Cei care creează frumosul dincolo de o categorie artistică, de intenţie sau de viziunea personală asupra lumii.

Să faci ceva de bine este un lucru mare. Să faci ceva care influenţează pe altul să facă bine este colosal.

Şi pentru asta nu am cuvinte să mulţumesc celor care se străduiesc să ne arate cât de fantastică este viaţa, începând de la părinţii care ne creează, trecând la profesorii şi prietenii care ne modelează şi terminând cu partenerii de viaţă care ne ajută să creăm la rândul nostru opere şi oameni!

La asta sunt buni artiştii.

Related Posts

1 Comment

  1. Artiştii schimbă direcţia şi perspectiva. O înfrumuseţează şi o transformă într-o poveste uneori înainte de timpul şi posibilitatea de acceptare a ei.

Trackbacks/Pingbacks

  1. La ce sunt buni artiştii | Rus Bianca | Bun De Citit - […] să simţi frumuseţea. Să faci ceva care influenţează pe altul să facă bine este colosal. rusbianca.ro cateva…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *