Cercetează şi nu compara

Apr 2, 2014 by

Cercetează şi nu compara

Nu ştiu de ce comparăm când mai degrabă ar trebui să ne concentrăm pe ceea ce ne place să facem, pe cine suntem.

Oamenii seamănă destul de mult între ei, dar dacă noi suntem atraşi de un anumit tip, nu înseamnă că scoatem rigla şi vedem care e mai bun, ci ar fi bine să ne uităm de ce-i apreciem. Poate că avem aceleaşi concepţii de bază şi acelaşi scop pe termen scurt sau în cel mai bun caz pe termen lung.

Mereu am crezut că este absolut necesar să obţin ceva mai bun, fie un om care mă însoţeşte, fie un obiect pe care să-l am. Nu m-am gândit să privesc altfel lucrurile şi să văd de ce îmi plac anumite lucruri, de ce vreau să fiu cu anumiţi oameni. Pur şi simplu ştiam că la un moment dat mi se va ivi ocazia să îi întâlnesc şi să rămân cu ei.

Viaţa e mai frumoasă decât am văzut-o până acum şi oamenii pot fi mai fricoşi decât am crezut. Din fericire avem puterea să ajutăm şi asta ne face frumoşi. Să putem dărui este un lucru minunat, mai ales că ne bucurăm cu toţii.

Fericirile nu pot fi comparate. În clipa când ai început să faci asta, ai pierdut şi mai bine treci din nou pe la şcoală să mai înveţi câte ceva despre tine şi despre ceilalţi.

Suntem capabili de atât de mult! Mă simt inspirată să fiu alături de ceilalţi pentru că eu cred în oameni şi cred în mine. Iar cei care m-au ajutat să ajung aici sunt extraordinari. Aştept în continuare lucruri măreţe să le împărtăşesc cu toată lumea

M-am comparat cu mine cea de acum câteva ore… sunt aceeaşi şi totuşi, parcă mai liberă. Voi ce ziceţi?

0 Comments

Trackbacks/Pingbacks

  1. Cercetează şi nu compara | Rus Bianca | Bun De Citit - […] când mai degrabă ar trebui să ne concentrăm pe ceea ce ne place să facem, pe cine suntem…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *