Când suntem împreună

May 23, 2014 by

Când suntem împreună

Viaţa e o luptă în care de cele mai multe ori când nu primeşti ceea ce îţi doreşti, te străduieşti mai mult şi nu pentru că trebuie şi aşa ai fost învăţat, ci pentru că aşa te simţi împlinit. Ai făcut tot ce îţi stătea în putinţă.

Îmi aduc aminte că m-ai ferit de neplăceri, pe cât posibil şi te-am condamnat pentru că nu m-ai lăsat să încerc. Poate aveai dreptate şi aş fi rezistat sau poate s-ar fi întâmplat exact aşa cum ţi-ai imaginat.

Sunt oameni în viaţa noastră care pur şi simplu apar şi se retrag subit, ca străbătuţi de un glonţ, seceraţi înainte să-ţi dai seama care e rolul lor.

Mie nu mi-a rămas decât să încerc în continuare. Nu cred că dacă faci o pauză ai pierdut timp, ai nevoie de perioade de refacere, un fel de convalescenţă, în care îţi lingi rănile şi te convingi că ai puterea să mergi mai departe.

Viaţa este frumoasă, dar o mânjim cu prea multă muncă de supravieţuire. Simplitatea este calea de a ajunge la un suflet împăcat.
Înainte de asta mulţi dintre noi ne zbatem, ani întregi, noapte de noapte şi oră după oră, pentru că nu înţelegem.
Este atât de clar, ca omul care îţi dă bună ziua pentru că s-a ridicat soarele pe cer.

Vreau să reuşesc, vreau să iubesc, vreau să fiu fericită, vreau să vadă lumea cât este de bine şi vreau să ajut. De ce este atât de greu să punem mână de la mână, să încercăm împreună?

Preamărim reuşita pe cont propriu, neacceptarea cuiva mai prejos decât noi, chiar dacă fiecare om are un univers întreg de emoţii, de greşeli şi încercări. Invită-l la dans şi ai să-l simţi.

Perfect pentru mine este când am reuşit să mă bucur de ceva nesemnificativ şi m-am dezbrăcat de frică. Şi în ultimul rând, să te pot simţi fără să am nevoie să te am. Pentru că tu eşti doar al tău.

Am uitat de angoasa pierderii, de exaltarea omului care are totul şi totuşi nu sunt deloc indiferentă. Sunt mai serenă ca niciodată şi tot nu mă pot dezbăra de pasiune. Mă rumegă pe dinăuntru şi mă răscoleşte îndemnându-mă să iubesc şi să iert, dacă mi se mai dă această şansă.

Îmi şterg mintea de iluzii şi încerc să discern. Nu văd nici un nou început. Adulmec doar o necesitate acută de relaxare pe care nu mi-o poţi oferi decât tu. Atunci este singurul moment când îmi permit să uit de mine, când suntem împreună!

0 Comments

Trackbacks/Pingbacks

  1. Când suntem împreună | Rus Bianca | Bun De Citit - […] oferi decât tu. Este singurul moment când îmi permit să uit de mine, când suntem împreună rusbianca.ro…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ab ad blocker top 10 ecommerce platforms for small business top 10 ecommerce providers top 10 ecommerce sites top 10 ecommerce software top 10 ecommerce solutions top 10 ecommerce websites top 10 it outsourcing companies top 10 outsourcing companies in india top 10 software company websites