Certată cu virgula

Jun 23, 2014 by

Certată cu virgula

M-am certat cu virgula pentru că nu mai recunosc pauzele. Îmi doresc stări fluide, în care nu este nevoie de explicaţii, tergiversări, nepotriviri de caracter sau ambianţă şi totul merge din inerţie.

Mereu am fost întreruptă, să mai despart pe cineva de ceva. Dar de cele mai multe ori m-am oprit singură, să verific.
Şi mi-am îngăduit puţine, poate din neajunsuri, din ispite sau din obişnuinţe.

Nu învinuiesc. Până la urmă mă cert suficient încât să-i mai suport şi pe ceilalţi. Confirmări! Da, nevoi ingrate, de care divorţez în fiecare zi, doar pentru a plăti în continuare o pensie de întreţinere…

Înţeleg şi cunosc acel răstimp de care am nevoie. M-aş ancora într-un spaţiu de unde nu mă poate zări nici măcar omul meu. Să mă caute şi să se împace că nu mai sunt aici, lângă unde eram. Sunt sigură însă că a făcut-o de mult. Iar eu tot n-am izbândit să mă desprind.

Bâjbâi ca o libelulă, căutând virgule, pentru a fi în rând cu oamenii. Să mor şi tot nu le găsesc. Mi le atârna lumea de pantofi, poate mă ţin pe loc suficient încât să le văd şi să le accept.

Dar de ce aş face asta? N-am de gând să mă conformez. Şi în căutare de soluţii, zbor. Dacă mă prinde cineva, sper să nu mă priponească, că-i pun punct.
Şi o iau de la capăt. Fără de virgulă.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *