Priorități

Sep 4, 2014 by

Priorități

Prima prioritate în viaţă ar fi să nu dormi, să respiri, să-ţi insufli puţin curaj, că inspiraţia vine pe parcurs şi să faci! Bine, rău, nu contează, important este că avansezi.

A doua prioritate, care o implică oricum şi pe prima, ar fi să iubeşti, bărbaţi, femei, familie, prieteni, iubiţi, cunoştinţe, câini, pisici, oameni necunoscuţi. Dăruieşte. Nu există nici un alt sentiment mai înălţător pe lumea asta. Iertarea e o biată scobitoare, care-l susţine din răsputeri.

Şi a treia prioritate, preţuieşte. Pe ceilalţi, pe tine, ceea ce ai şi ai obţinut. Totul pare mai frumos când eşti mulţumit. Fericirea este o iluzie, pe când faptul că eşti împăcat, că ai acceptat şi poţi trăi liniştit, nu are preţuire.

Ne îndrăgostim des şi repede, de oameni, de obiecte, de situaţii, dar mai ales de idei! Ne convingem că asta suntem, aşa vrem şi ne dorim, încât nu există barieră în calea noastră, în afară de una singură: trezirea la realitate! Da, la realitatea aia particulară, pe care şi-o construieşte fiecare şi care din fericire, are legătură cu cea general acceptată.

Mi-ar fi plăcut să fi dormit mai puţin, să fi iubit mai mult şi necondiţionat de zbateri şi dorinţe construite din nevoi neesenţiale, ci din obişnuinţe. Şi… mi-ar plăcea dacă aş reuşi să ajung la împlinire. Să-i las pe ceilalţi în pace cu mult ajutor, să fiu tăcută ca o salcie, care freamătă doar când adie vântul şi arată că este vie. Și să zâmbesc, spre mulţumirea universului şi în primul rând, a mea.

Dar priorităţile sunt de prea multe ori idealuri, mofturi, surghiunite şi neînţelese… pentru că toţi vrem atenţia celuilalt, măcar a unuia! Să ne altruim precum albinele, înţepând şi murind sau să trăim puţin şi frumos ca fluturii?

Eu încerc să mă dumiresc ce nu merge şi ce pot îmbunătăţi, la mine. De voi, aveţi grijă singuri, sper…

Cern priorităţi, s-o văd pe cea care într-adevăr contează, pentru toţi.

Related Posts

3 Comments

  1. Timo

    GENIAL! FELICITĂRI! MERSI!
    1) Aleg varianta albinei 😀
    Legat de priorităţi eu obisnuiesc să zic că trebuiesc puse pe o listă, văzut care se exclud reciproc, apoi ales, pentru că niciodată nu le avem pe toate. Însă da, lumea confundă frumosul şi priorităţile cu mofturile 🙂 Doar ei au de pierdut.
    He, he! Super tare articolul! O să îl consider cadou de ziua mea 😀

  2. Lucian Mihai

    Motivant, te pune pe gânduri. Fraza de început mi-a plăcut cel mai mult. “Dormitul” acela e o mare problema, mai ales cind se împletește cu un interval de lipsa de stima de sine.
    Voi mai reveni pe site-ul tău, îmi place cum scrii.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Priorități | Rus Bianca | Bun De Citit - […] insufli puţin curaj, că inspiraţia vine pe parcurs şi să faci! Important este că avansezi rusbianca.ro cateva…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *