Să reînvăţ să mă emoţionez

Oct 16, 2014 by

Să reînvăţ să mă emoţionez

La 18 ani ştiam să plâng de ruşine, pentru că alergam cu băieţii prin oraş în loc să dorm şi-l făceam pe profesorul meu de la Cineclub să exaspereze de îngrijorare, aşteptându-mă târziu în noapte, pe scările unui cămin, plin ochi de viitori artişti şi oameni cu speranţe.

Azi, abia dacă mai reuşesc să-mi storc o lacrimă la un film reuşit, în care actorii încearcă să fie realişti şi le reuşeşte, umplându-mi sufletul de emoţie.

Undeva între 15 şi 32 de ani m-am distanţat inevitabil de oameni şi de trăiri simple, dar esenţiale, nevoită şi nesilită de nimeni.
Îmi spun mereu că am câştigat pe alte părţi şi că acum vorbesc mai sincer ca niciodată.

Dar pe ceilalţi nu ştiu dacă-i mai ajută asta atât de mult încât să ne înţelegem între noi. Că de prietenie nu poate fi vorba… Cel puţin, nu atât de uşor ca altădată, când ne purtam sufletul în buzunar, gata de oferit oricui ştia cum să-l ceară din privire.

Atitudinea, cred că asta s-a schimbat. Poate îmi iau inima în dinţi şi sper mai mult, în loc să mă uit la concretizări şi perfecţionisme pentru a reuşi să mă împlinesc, nu?

Sau… păstrez atitudinea, merg înainte şi deschid mai mult sufletul… cumva. Cine are cheia?

Related Posts

1 Comment

  1. gata, ma apuc sa te citesc.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Să reînvăţ să mă emoţionez | Rus Bianca | Bun De Citit - […] inevitabil de oameni şi de trăiri simple, dar esenţiale, nevoită şi nesilită de nimeni rusbianca.ro cateva secunde…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *