Surâzătoare

Nov 6, 2014 by

Surâzătoare

Mi-am uitat cuvintele la fel de repede cum am uitat numele oamenilor. Şi îmi pasă pentru că nu-mi place să filtrez totul printr-o sită deasă, absolut inconştientă, acel ceva al lumii, care-mi scapă…

Văd că lucrurile importante sunt atât de diferite pentru unul şi pentru altul, încât o să ajung să mă conving că aveai dreptate… fiecare cu ce-şi doreşte. Şi atunci intervin priorităţile.

Sunt una dintre reginele scuzelor şi de multe ori nu recunosc realitatea altora până nu-mi dau seama, singură, despre a mea.

Totuşi, poate ar fi fost o cale… prin care n-aş mai visa imperfecţiuni perfecte şi potriviri de caracter şi de opinie adunate într-un singur om, nu?

Cred însă în bunătate şi în oamenii frumoşi. Îi văd cum zâmbesc, cum ajută, cum luptă. Există, nu i-am inventat eu dintr-o disperare de a întâlni Omul!

Nu pot trăi cu o sentinţă în cap, chiar dacă este o simplă probabilitate. Am nevoie să pot decide, oricând şi când greşesc să nu fiu lăsată de izbelişte. Nu mi-ai acordat şansa asta. M-ai forţat să accept, pentru că era mai bine.

Mă uit la tine, după ce mi-am ţipat ani de zile în pustiu că totul este aşa cum trebuie, bine, corect şi-mi simt că fac exact acelaşi lucru ca tine… treier cuvintele şi oamenii.

Te judec mai puţin, acum, în sfârșit. Tu ai facut-o din prima. M-ai împins să cresc, să trăiesc.

Și… am început să zâmbesc pentru că dintr-o dată,  a început să-mi fie dor să simt cum am făcut-o odinioară.  Cu altcineva însă.

O să-mi înving frica de alb şi negru făcând exerciţii de memorare a importanţei oamenilor şi lucrurilor din viaţa fiecăruia, a mea, a ta şi a tuturor. Voi fi surâzătoare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *