Nu pot fi stăvilită
Sărută-mă în cuvinte, dacă nu ştii s-o faci altfel. O să-mi las durerea din subconştient să mă abandoneze într-un vis fără culori, unde toate au rezolvare.
Iubeşte-mă în cuvinte de nu poţi altfel. Accept schimb pasional de replici uitate în mintea unor amanţi de-o viaţă.
Te-am cunoscut şi te uit pe zi ce trece pentru că refuzi să rămâi ceea ce eşti. Te preschimbi, te îmbeţi cu apă şi cu vin, cu stări şi cu aer străin… îmi eşti departe
Mi-e dor, prea dor de aproape, atât de dor încât mi-aş tăia ceva din viitor să ştiu că pot să simt altfel acum. Să simt.
Sunt oameni care omoară speranţa cu o explicaţie imberbă: asta e viaţa!
Cum să accept aşa ceva? Viaţa este ceea ce pot face, ceea ce mi se întâmplă, nicidecum acceptarea unei stări de fapt temporare şi nenorocite.
Nu-mi aplicaţi limitările voastre în sistemul meu de sânge, suflet şi gând. Mă dezamăgiţi şi vreau să nu mai golesc paharul pentru a mă inspira din nou să pot vedea.
Nu am nevoie de un om care refuză să trăiască cum a visat, care pleacă mereu să caute ceva pentru că nu poate găsi lângă el.
Am alte nevoi.
Eu te sărut cu buzele şi te iubesc cu degetele, chiar de nu vrei. Cunosc doar absolutul care se aude din pereţi ca un ecou.
Nu pot fi stăvilită. Lasă-mă să fiu.
Toţi, lăsaţi-mă să fiu, că eu pot.
In spatiu, departe poate sa insemne distanta, in suflet insa poate sa insemne foarte aproape. Ca sa fi, trebuie sa il lasi mai intai sa existe… intr-un colt de suflet. Iar ca sa simti… trebuie sa simta… ca un dans intre niste fiare care se adulmeca reciproc… si sa nu-i mai arzi sufletul… pentru ca, poate, cu ce a gasit, nu cautarea il face sa plece.
I like the way you love…