Dintotdeauna

Apr 15, 2015 by

Dintotdeauna

De ce trebuie să ne creăm momente pentru a trăi aşa cum ne-am dorit dintotdeauna? Nu putem pur şi simplu să le simţim în fiecare zi, printre celelalte, să ne bucurăm de ele, să le apreciem pentru ceea ce ne aduc şi încă nu cunoaştem?

Nu înţelegem cum putem fi fericiţi şi când ajungem să trăim, ne mirăm de simplitatea vieţii.

Omul potrivit este singura lipsă care ne scoate din poveste. Fără el nu putem să ne bucurăm cu adevărat.

Chiar şi atunci când reuşim să fim conştienţi că totul vine din noi, ne rămâne dorinţa să împărtăşim asta cu cineva. Şi cu cine?

Poate cel mai frumos moment este acela în care laşi totul şi crezi şi simţi şi vrei, fără să te gândeşti, la nimic, la sfârşit sau început, la consecinţe sau alţi oameni, incongruente cu prezentul tău.

Mi-ar plăcea să se întâmple! Aşa, dintr-o dată! Să se poată! Să zici DA! Să mă înveţi să spun DA! Să am curajul să spun DA şi să regret doar că nu am făcut-o până acum.

Să nu aibă importanţă cine a rămas în spate, pentru că ei au ales altceva. Să poţi trece mai departe. Să fii nu fericit şi mulţumit, dar mirat de extazul real pe care-l poate simţi un om, ştiind că se bucură de ceea ce are, acum şi aici, indiferent de ce poate veni mâine.

Că există destulă speranţă în el şi în ceilalţi pentru a zâmbi şi a realiza lucruri măreţe, pentru toată lumea.

Vreau un moment, aşa, dintotdeauna…

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ab ad blocker top 10 ecommerce platforms for small business top 10 ecommerce providers top 10 ecommerce sites top 10 ecommerce software top 10 ecommerce solutions top 10 ecommerce websites top 10 it outsourcing companies top 10 outsourcing companies in india top 10 software company websites