La timpul potrivit

Oct 29, 2015 by

La timpul potrivit

Unele lucruri este mai bine să le facem atunci când ni se oferă ocazia, la timpul potrivit şi nu pentru că nu am putea să le realizăm mai încolo, dar pentru că nu mai au același efect.

Altele le putem păstra să le repetăm zilnic, ca pe o moștenire de familie, pe care o respectăm prea mult pentru a ne lepăda de ea.

Sunt zile în care putem să facem orice și trebuie să profităm de ele. Nu suntem atât de grozavi încât să ne simțim fericiți zi de zi pentru a ne motiva… mai trebuie să și planăm deasupra tuturor pentru a ne încărca cu energie.

Ce ne motivează? Practic orice, dacă ne punem în minte că vrem să facem ceva. Cred însă că unele experiențe sunt mai puternice decât altele și ne ajută să mergem înainte cu o dăruire față de ceilalți suficient de mare încât să nu ne oprim, nici măcar în momentele de liniște.

Aș fi vrut să mă fi născut într-un mediu perfect, pentru a fi golită de orice prejudecată, să mă crească norii și soarele. Chiar și atunci, probabil mi-aș fi dorit să fiu om, pentru a încerca sentimentele, cu tot ce aduc ele.

M-am lăsat secătuită de putință, dar nu de voință. Am luat o pauză și voi reveni. Nu vreau să dau explicații. Merg mai departe pentru a-mi crea momente pe care trebuia să le trăiesc, să ajung unde mi-am dorit.

Ai zice că pot gândi și altfel. Oh, dar o fac, doar că nu sunt în acel timp și spațiu pentru a înfăptui. Și asta… este modalitatea mea de a trăi.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *