Categories
Vorbe

Vesel

De unde îţi iei curajul, energia, motivaţia? Din ideea că va fi mai bine şi că entropia nu are ce căuta în viaţa unui luptător optimist?
Poate te uiţi la ceilalţi şi vezi partea plină a paharului sau crezi că meriţi să reuşeşti. Dacă mai ai şi prieteni în jurul tău care te încurajează este fantastic.
Ţi-ai schimbat până şi vocabularul şi modul de gândire pentru a da orice s-o scoţi la capăt. Eşti inventatorul bateriilor veşnice.

N-ai suferit îndeajuns, eşti ca un drogat plin de o veselie şi ai impresia că acum este momentul perfect să te bucuri de tot ce ai.
Eu cred că ai văzut foarte multe, poate prea multe şi ai luat o decizie: dacă nu acum, când? Mâine poate nu va veni.
Asta nu te-a împiedicat să-ţi faci planuri, să investeşti în oameni şi în lucruri, dimpotrivă.

Recunosc, nu eşti sufletul petrecerii, ci eşti cel care pune ţara la cale şi probabil lucrul cel mai important este bunăstarea tuturor.
De ce să ne certăm când putem să ne împăcăm, nu?

Eşti vesel pentru că poţi şi vrei ca fiecare să-şi ia porţia pe care o merită şi dacă n-a câştigat-o încă, măcar să o vadă că există şi să-şi ia avânt s-o obţină.

Mi-aş dori să mă alimentez şi eu la bateriile tale, măcar vreo 30 de ani să-mi pot termina treburile pentru care mă aflu aici.
Între timp trebuie să găsesc soluţia pentru o sursă de energie alternativă. Eşti darnic, dar nu îţi dezvălui secretul. Fiecare pe calea lui…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *