Categories
Vorbe

Ziua are câte ore vrei

Undeva între workaholic şi perfecţionist se află obsesia de a face ceva, mereu, pentru că a sta este o opţiune pentru perioada de boală, de somn sau de relaxare-recuperare.
Lucrurile făcute de oamenii din această categorie sunt aproape perfecte, sunt optimizate şi probabil destul de bine gândite. Pe de altă parte orice fisură în munca asta este primită cu scepticism, pentru că perfecţionismul vine cu o doză serioasă de mândrie şi orgoliu.
Dacă stai pe loc mulţi au impresia că doar te odihneşti. Perfecţioniştii şi workaholicii cred că de fapt regresezi, pentru că nu faci nimic, prin urmare nu înaintezi, nu progresezi, pierzi timpul degeaba, care oricum nu este suficient şi ar fi în stare să te pedepsească cu închisoare pentru irosirea asta.
De ce suntem unii dintre noi obsedaţi efectiv să ne mişcăm mereu? Se strică ceva în lumea asta dacă noi nu facem? Ne întoarcem cumva la epoca de piatră? Devenim mai proşti?
Cu siguranţă că nu, dar practica este făcută anume pentru a exersa şi a înainta în viaţă.
Ce ar trebui să înveţe oamenii muncitori este să reuşească să se relaxeze, să acorde încredere altora să primească ajutorul lor din când în când măcar, să poate să îşi canalizeze energia cu un buton de on şi off, ca să nu se epuizeze.
Au o rezistenţă ieşită din comun, dar nimic nu ţine o veşnicie. Probabil nici nu sunt interesaţi să rămână prea mulţi ani în aceeaşi stare de frenezie şi unii dintre ei chiar investesc timp să-i înveţe pe alţii.
Noi nu putem face nimic dacă nu acumulăm suficientă putere şi voinţa, iar somnul nu este suficient.
Ziua are doar 24 de ore. Obişnuieşte-te!

Categories
Vorbe

Ziua perfectă

Indiferent de cum începi să trăieşti pe lumea asta (oricum nu eşti conştient de mare lucru când eşti mic), trebuie să te gândeşti măcar o dată în viaţă la ziua perfectă pe care ţi-ai dorit-o dintotdeauna, când totul se petrece exact aşa cum trebuie, ba mai mult, îţi depăşeşte imaginaţia.
Nu se lucrează într-o zi perfectă, decât dacă eşti pasionat de ce faci, nu se doarme decât cât este suficient, se iubeşte mult şi bine, se mănâncă, se bea, se respiră şi se admiră soarele alături de oameni dragi.
Niciodată nu mi-a plăcut să încep anul, pentru că este prea mare presiune socială cu ce ar trebui să-ţi doreşti şi ce nu, pentru că îţi promiţi lucruri pe care nu le vei face şi e o totală pierdere de vreme, oricum ai suci-o şi ai întoarce-o, situaţia este a dracului de gri.
Cred însă că merită să reconsideri unele lucruri pe care le-ai făcut şi să recunoşti că de fiecare dată poţi face mai bine. Nu îţi face nici un ţel, ci doar pe măsură ce orele se scurg, ajunge să te surprinzi pe tine însuţi cu fapte diferite, inteligente, frumoase.
Nu promova nici o idee în capul tău de bine sau rău, pentru că e mult mai uşor să nu te ţii de cuvânt decât să te ţii.
Comentează la orice, lumea este făcută să comunice, fumează, bea, nimeni nu trebuie să-ţi pună nişte bariere (cu anumite excepţii).
Din păcate nu poţi dormi să te trezeşti doar în anumite momente ale vieţii tale, dar poţi dormi suficient încât să vezi mai mult doar partea bună şi să reuşeşti să treci prin celelalte mai repede.
Mă bucur că am mai rezistat un an şi pot spera spre bine, tine, mine.

Categories
Vorbe

Why God made me a woman?

Liberul arbitru…cate in viata putem sa le alegem? Familia e primul lucru la care ne gandim cand vorbim de alegeri pe care nu le putem face…parintii decid pentru tine mai tot cat esti mic, scoala unde mergi, prietenii pe care-i accepti; te influenteaza in ce privesc alegerile pe care o sa le faci toata viata. Au o putere enorma asupra noastra.
Urmatoarele alegeri pe care le facem in viata, dupa ce terminam facultatea, depind destul de mult de noi…locul de munca, familia pe care ne-o vom face sau nu, unde locuim, cu cine ne insotim, ce facem in viata de zi cu zi si noaptea…
Eu am o problema de alta categorie: de ce m-a facut Dumnezeu femeie?
Eu in asta nu am avut nimic de spus…acum daca tot am ajuns aici, sunt inzestrata cu anumite calitati si defecte pe care , vreau nu vreau, trebuie sa mi le asum si sunt responsabila pentru ele toata viata. Nu am de gand sa devin barbat si nici nu vreau asta…dar as fi vrut sa am cumva posbilitatea sa aleg…Poate cer prea mult si Dumnezeu a zis: tu trebuie sa fii asa pentru ca ai niste lucruri de facut in viata asta, pe care nu le poti face ca barbat…ok…dar macar pentru cateva ore as vrea sa-i dau unui barbat o pereche de ovare sa indure si el niste lucruri in viata si sa vedem cum se descurca.
Suntem acuzate de sensibilitate exacerbata, de faptul ca ne plangem asa de mult incat s-a saturat lumea de noi…pai ce, am ales eu sa fiu asa? Pot sa lucrez doar cu ce am…asa ca : ciocu mic si joc de glezne!
Nici mie nu-mi plac multe lucruri la barbati , dar ce pot sa fac decat sa-i accept si sa incercam sa modelam ce exista
Suntem mici bucati de plastilina intinse pe o plansa de scolar…

Categories
Vorbe

Visez realist

Toată lumea visează, absolut toţi şi nu mă refer la visele de noapte ci la visurile de zi, de a reuşi în viaţă, de a crede în lucruri puţin probabile, în realizarea imposibilului şi depăşirea realităţii.
Chiar şi oamenii raţionali care sunt extrem de logici şi ţin să demonstreze că este aproape inutil să visezi, se vor bucura nespus când un vis devine realitate.
De ce?
Pentru că ne susţinem unii pe alţii şi nu am putea trăi altfel. Realiştii nu ar putea să viseze altfel şi visătorii nu ar fi ancoraţi de către ceilalţi la viaţa de zi cu zi.
Ce îţi place să fii mai mult? Evident, visător, dar nu poţi trăi din asta, decât în cazuri excepţionale.
Nu există limite ale imaginaţiei şi oricât ne-am strădui să ne dorim lucruri uşor realizabile, să visăm realist, odată ce intrăm pe acest tărâm uităm totul, pentru că este singurul loc unde ne putem face de cap.
Visul care se realizează este mai puţin frumos pentru că a devenit realitate? Posibil, pe moment, dar aduce o împlinire totală.
Este demonstraţia că cele două lumi se împletesc şi convieţuiesc.
Deşi se pare că de fapt copiii sunt cei care aparţin cel mai mult visului, adulţii sunt cei care le realizează cele mai multe visuri.
Pentru că înţelegem necesitatea gândului care trebuie să zboare ca un fluture care nu trăieşte mult, tot aşa ne permitem o uşoară ieşire din cotidian din când în când.
Îndrăzneşte-te să visezi mai des, nu costă nimic!

Categories
Vorbe

Viteza gândului

Să zbor ca vântul şi ca gândul, spre tărâmuri necunoscute decât ţie şi mie….mai mult mie, să te pot invita…
Singura viteză acceptată pe deplin de toţi dintre noi şi pentru care nu protestăm nici o secundă este viteza gândului…acolo se află coloana ta vertebrală, imaginaţia, ideile, sentimentele, neînţelegerile şi desluşirile…acolo este totul…în viteza aia uimitoare prin care percepem tot ce este în jur, inclusiv pe noi înşine.
Mi-ar plăcea ca din când în când oamenii, roboţii ăştia cărora uneori nu le funcţionează toate butoanele, să se oprească…să facă pauză.
Alerg după un gând care nu este al meu, şi-l prind din zbor…vine de la cineva departe şi nu înţeleg de ce vrea să rămână…pleacă, drum bun…este insistent!
Sunt unele idei care odată sădite prin/din motive ciudate, nu mai ies nicicum, oricât ne-am dori.
Vrem să le alungăm cu toată forţa de care suntem în stare, dar este inutil…
Ca un disc stricat care se tot repetă.
E nevoie de puţin timp însă să ne zboare mintea spre altceva. Incredibil cât de nestatornic şi infidel poate fi gândul…
Are o minte a sa, care nu ţine cont de nimic, conştiinţa înseamnă zero pentru el
Am crede greşit că oamenii raţionali îşi controlează gândurile. Nimeni nu o poate face. Au doar voinţă să îndeplinească anumite idei .
Artiştii, oamenii visători suferă de o beatitudine, se lasă îmbătaţi de miliarde de gânduri, ca de un drog suprem.
Dacă într-o bună zi, această viteza ar încetini şi ar merge în relanti, am lua decizii mai bune pentru că am înregistra toate ideile?

Categories
Vorbe

Vizita

Nu mă poţi lega, prin urmare nu o să aduc cătuşele să-ţi fac munca mai uşoară.
Şi nici nu-mi plec capul, pentru că dacă nu mă uit cel puţin înainte, nu pot păşi. Iar dacă nu merg, sunt deja moartă.

Am nevoie să fiu activă, să mă pot bucura de minunea asta de viaţă, să-i fac pe ceilalţi să zâmbească încrezători că reuşita este a tuturor.
Reacţionez bine, normal sau prost. Asta depinde de ce îmi oferi.

Cum îmi spunea cineva, dacă nu mă provoci să-ţi ofer căldură, o să rămân un sloi de gheaţă.
Îmi place să mă joc dar cu reguli şi când tu nu spui nimic, nu pot presupune binele, pentru că m-au obişnuit alţii cu răul.

Nu trebuie să-mi demonstrezi absolut nimic, decât să fii tu. Atât.
Aşa voi ştii ce o să fac şi măcar nu voi pierde timp amăgindu-mă cu vise semiimplinite.

Vrei să-mi furi centrul de greutate şi să mă răstorn peste tine pentru că aşa, o să caut mereu sprijinul tău şi te simţi şi mai bine.
Serios? Asta cauţi tu la mine? O dependenţă?
Recunosc, cu toţii ajungem la un moment dat într-un fel de dependenţă unii faţă de alţii, dar m-aş bucura să o facem gradat, într-un mod cât se poate de controlat.

Mi-ai tras preşul de sub picioare şi am căzut fix în faţa uşii tale.
Din păcate m-ai lăsat să aştept în vestibul şi mă tratezi ca pe un oaspete.
Dacă nu trec de pragul ăsta, vizita mea s-a terminat.

Categories
Vorbe

Vociferez

Dacă nu vorbesc mai tare decât tine nu m-aud şi cu siguranţă nu mă înţelegi nici tu. Pentru că nici unul nu are încredere în celălalt preferăm să vociferăm cât ne ţin plămânii şi chingile sufletului. Mintea a ieşit de mult din ecuaţie şi stă atârnată pe un portativ nescris.

Am descoperit că dacă te ignor poţi să urli chiar mai tare, până se aşterne acea linişte monumentală în care îţi dai seama că te-ai calmat şi îţi poţi reveni în simţiri.

Un om cu plămâni puternici nu poate fi decât cântăreţ, restul este redundant. Nu poţi alege şefia în locul dialogului, oricât te-ai strădui, nu iese şi pace. Dar poţi opta pentru soluţii care nu implică spargerea cristalului.
Oare dacă ai avea un claxon l-ai folosi la fel de des, sau ai încerca să calci tot ce prinzi?

Nu am înţeles niciodată de ce unii oameni au nevoie să ridice vocea crezând că altfel vor fi ascultaţi mai bine şi odată cu asta şi apreciaţi pentru că se zbat pentru binele tuturor. Sunt fie idioţi fie idioţi. Nu văd alternativa. Bag mâna în foc că ei o consideră singura cale de obţinere a ceea ce îşi doresc şi insistă până când noi depăşim pragul de saturaţie şi ajungem în cel de nepăsare.

Vrei terapie prin urlet? Du-te în pădure, fă-ţi poluarea fonică propriului ecou.
Suferim prea mult de isterie venită din neputinţa de a comunica şi a rezolva diverse situaţii presante, extrem de importante pentru noi. De ce ne limităm la obişnuinţă?

Categories
Vorbe

Vorbim prea mult

Vorbim mai mult ca oricând, agasaţi că ne fuge timpul de sub picioare.
Prindem un vreasc de paie, le aruncăm pe foc şi ne aşteptăm la o vâlvătaie!
Ne-am răsturnat, sucit şi şters principiile, într-o încercare inumană de adaptare. Cum să nu fii mai bun decât celălalt, în rând cu lumea sau total pe dos?

În plus, dacă nu faci ceea ce îţi place, pe o plată regească, te gândeşti la eşec, mai ales când te oglindeşti în cei din jur.

Şi atunci vorbim! Vorbim pentru supravieţuire! Vorbim să ştie toţi că ne chinuim, sau reuşim, sau că încercăm din răsputeri.
Vorbim să ne auzim, să ne aflăm în treabă, să prindem binele de un picior!

Nu ştiu de ce vorbim aşa de mult. Măcar dacă ne-am vedea cu interlocutorul…
Dar nu, noi vorbim în cuvinte scrise, în imagini aruncate de-a valma peste tot, doar doar se va întâmpla miracolul! Şi dacă nu, ne revoltăm ca alţii au putut, noi nu. Mergem mai departe pentru că renunţarea e pentru laşi. Până când?

Aş minţi dacă aş spune că nu fac la fel, că nu sar etape, că nu perseverez.
Dar undeva, întrezăresc o lumină, ceea a mulţumirii, fără cuvinte…

Categories
Vorbe

Vreau ce mi se cuvine

femeie zboara cu baloane

Nu mai cred în fluturi dar nu am încetat să arunc cu baloane colorate în aer şi să mă las ghidată în călătoria asta spre găsirea inspiraţiei. Răpită ca în filme clasice de un M care nu se lăsă înduplecat să-mi redea balonul roz, mă bucur de ce mi-a rămas şi cedez ispitei de a reuşi să cer ce mi se cuvine.

Şi DA, răsfăţul este unul dintre ele. Mă conving că toţi oamenii merită să zboare şi este îndeajuns să le ofer un scaun pentru a se înălţa. Mi-au dat mama şi tata multe, dar au zis că cea mai bună înălţime este cea pe care ţi-o faci după ce îţi zboară orice foaie de sub picioare.

M-am lăsat amăgită mult timp de răpitori şi colivia părea destul de încăpătoare. Într-o zi însorită, a venit un clovn haios cu un buchet de speranţe colorate şi le-a dat drumul. Am deschis uşa coliviei şi mi-am dat seama că eu am închis-o neintenţionat şi dusă am fost!

Nu mă încadrez nicicum pe banda de întoarcere în timp, dar păstrez cu mine nesiguranţa care mi-a alungat fluturii pentru că aceştia nu fac casă bună cu stomacul meu. Am ales să gândesc prea mult, să fac şi să fac şi am lăsat simţămintele în seama lui M.

Îl rog frumos să mi le trimită înapoi, cadou de bunăcredinţă pentru că nu mai am de gând să le închiriez. Şi cu ocazia asta, să distrugă orice gratie pe care o ridică zilnic în jurul lui, cu pretextul că aşa fac gardienii oamenilor şi că are grijă de ei. Simple vrăjeli de vedete scăpate de copilărie şi culoare. Îţi împrumut balonul meu, dar nu uita că el mă va urmări pe mine 🙂

Categories
Vorbe

Vă cinstesc

Vă omenesc pentru că aşa se procedează în Țara Ardealului şi chiar dacă lucrurile se mişcă în ritmul lor, merg înainte, nu stagnează.

Mă bucur de oaspeţi şi de prieteni pentru că demonstrează că îmi place viaţa şi oamenii şi avem ce vorbi.

Oare este natural să fii politicos, cinstit, de treabă sau aceste trăsături aparţin de caracterul fiecărui popor, de regiune, de personalitatea omului şi de ceilalţi factori care-l influenţează?

Mi se umple inima de bucurie când îi văd pe toţi aşezaţi la masă, veseli, închinând un pahar şi pentru cei care nu mai sunt, să ne amintim cu drag de ei, dar şi pentru sănătatea şi bunăstarea noastră.

Îmi place că noi avem papuci de casă şi haine de schimb, iar alte naţii nu au, că ştim să petrecem şi ştim să muncim (mă refer aici la oamenii serioşi) şi că oricât de amărâţi am fi, găsim soluţii să ieşim din situaţiile cele mai ingrate.

Bunica prindea gardurile la ţară cu drod şi repară oalele cu cârpe şi lut.

Cred că primul om bun la toate a fost un român, pentru că a fost nevoit!

V-aş cinsti şi pe cei care nu ştiţi să fiţi oameni, furaţi, minţiţi, înşelaţi, umpleţi lumea cu ticăloşiile voastre, sunteţi nişte cutre spurcate, artificiale, egoişti, fără valori. De ce? Doar să vedeţi că noi suntem altfel şi oricât v-aţi strădui nu o să reuşiţi să ne schimbaţi.

Omenia se poartă în obraz, în ochii şi în vorbă. Că de fapte nici nu mai vorbim!

http://youtu.be/87AjrGKPlgg