Categories
Vorbe

Alinierea planetelor

Zile proaste sau zile bune care încep cu un zvâc de energie de parcă te-ar fi săgetat un fulger, indiferent cum vine viaţa, găsim cele mai incredibile motive să ne tragem pe fund şi să ne cerem scuze pentru orice.
Reginele scuzelor sunt femeile, e normal, dar nici bărbaţii nu sunt mai prejos.
Unii oameni le spun Argumente! Alţii zic că de fapt ei pot da un răspuns la orice şi nu e vorba de scuze.
Bine bine, dar de ce simţim nevoia să ne retragem de atâtea ori din faţa celorlalţi şi să ne sustragem anumitor lucruri?
Nu ne place o chestie, nu putem spune adevărul pentru că nu vrem să jignim şi atunci inventăm o scuză, care se ştie clar cum va fi primită şi oricum nu putem prosti pe mulţi cu ea. Nu contează, noi dăm înainte.
Ce-ar fi dacă am încerca, repet, încerca, să spunem lucrurilor pe nume, chiar dacă poate avem tendinţa să le îmbrăcăm frumos? S-ar surpa cerul peste noi? Am intra în pământ de ruşine? Ne-am strica relaţiile?
Nu, dar cu siguranţă va trebui să fim mai dibaci să explicăm de ce este bine să fim respectaţi cu toţii şi înţeleşi.
Pur şi simplu dacă nu vrem să facem anumite lucruri şi trebuie să le facem, că deh, trăim într-o societate, să fim măcar menajaţi pe cât posibil şi la rândul nostru să acordăm acelaşi tratament, când este cazul.
Să nu mai dăm vina pe tot ce ne înconjoară pentru că noi nu avem chef!
http://youtu.be/2am9Hx7FcD0

Categories
Vorbe

Altceva

Nimic diferit, interesant, mirobolant, simandicos sau nemaipomenit. Nu vreau aşa ceva. Cine mă mai poate da pe spate? Şi cu ce ne ajută mai departe? Nu. Simplu, curat, simetric caracterului meu, asta caut.

Acel altceva îl aducem noi, odată ce ne-am înţeles şi ne-am potrivit sufletele. Putem să facem absolut orice. Azi sunt artist, mâine sunt un clovn sau un vânzător ambulant.
Şi atunci nu-mi rămâne decât să-i testez, pe toţi. Sunt câţiva care trec primele examinări, alţii care abandonează imediat după prima probă.

Şi… mai exişti tu, care ai creat toate testele după care se iau oamenii, inclusiv eu şi faci pe modestul care se lasă interogat, spre satisfacţia mea. Amândoi ştim că e doar un joc şi nu facem decât să ne incităm imaginaţia. Ne-am cunoscut de la prima privire, iar restul a fost un concurs de împrejurări.

Am inventat Altceva să nu ne plictisim, să ne diferenţiem zilele unele de altele, să învăţăm a număra invers timpul.
Iar acum, când tu eşti tu şi eu sunt eu, Altceva este doar un punct de referinţă care nu are nici o şansă să se aplice altcuiva. Prin urmare căutarea ar fi zadarnică.

Nu fac o concesie când spun că mă mulţumesc cu atât. Accept un adevăr, aproape palpabil!
Aştept doar ziua când tu vei exista din nou, acelaşi tu în alt el poate, pentru a putea inventa din nou Altceva-ul nostru.

Categories
Vorbe

Altruism

Nu exista bunatate gratuita, nu cred in asa ceva…altruism…cuvantul care ridica cel mai mult scepticism in ziua de azi.

Pana si daca te lasi intepat de o albina crezand ca-i faci un bine, albina pana la urma moare….

Familia iti da lucruri si te ajuta pentru ca e legata genetic de tine, prietenii pentru ca intr-un fel sau altul si ei o sa fie ajutati de tine, si e un troc; iubitii, sotii, si sotiile din motivele binecunoscute de convietuire si necunoscutii, daca nu-si fac pomana nu prea au de ce sa te ajute….

Maicutele….pai ele o fac pentru ca sunt religioase, si cred ca se vor mantui….cine e bun doar pentru ca e bun si ajuta pe altii doar ca asa crede el si se simte mai bine….a, pai daca se simte mai bine, nu o face si pentru el?

Tu pe cine ai ajuta, cat timp si cu ce, dezinteresat…ai gasit pe cineva? Mai gandeste-te…

Da, exista oameni buni, nu neg asta. Dar pana in ce extensie sunt buni, prosti de buni? Cunosc cativa altruisti care ma suprind de fiecare data…bunatatea gratuita e un fenomen paranormal pentru mine: pentru ca unii chiar sunt buni , nu-i deregleaza nimic de-a lungul vietii si ii fac si pe altii sa se simta stupizi ca nu sunt ca ei…

Probabil sunt eu plina de egoism si nu inteleg bunatatea ca fenomen interior al omului…si eu ma simt bine cand fac cadouri familiei , dar o fac din obisnuinta si pentru ca stiu ca merita….

A merita…cum ne castigam noi dreptul asta in viata…tu ce meriti ?

Viata e putin cam tarfa ce-i drept si nimeni nu o pune la treaba…

Categories
Vorbe

007

Nu eşti James Bond dar te porţi ca atare şi asta te preamăreşte în ochii multora…
Dar ce faci cu dispreţul, cu nopţile trăite şi nedormite?

Siguranţa zilei de mâine nu o poţi pregăti în 5 minute de liniştire psihică în care îţi spui că totul va fi ok sau în minutul în care eu nu ştiu să-ţi urez drum bun, pentru că nu vreau să gândesc mai departe de graniţele suferinţei mele.

Te simţi bine când schimbi ceva în lumea asta şi te motivează să-mi dai forţa necesară de a răzbi printre ceilalţi şi mai ales în orice.
Nu trăiesc datorită rezistenţei tale sau a mele şi nu-mi lipseşte nici visul în care mă salvezi de toţi şi de toate, în timp ce eu devin o stea de film.

Îmi lipseşte liniştea pe care o primeai când dormeai cu spatele la mine, tachinările defensive aruncate celorlalţi când făceau glume pe seama mea şi întregul spectacol pe care-l puneai în faţa oricui îndrăznea să mă amărască.
Îmi plăcea cel mai mult jocul întrebările fără limită pe care-l savurăm în drum spre o vacanţă mereu pierdută.

Mi-ai pus o foaie de hârtie sub picioare şi m-am înălţat, iar acum aştepţi să zbor mai departe, gata să mă sprijini de la spate în stil mare.
Ai o armată întreagă, maşini, elicoptere, pregătite să-mi acorde ajutor dacă mă clatin.

Nu te supăra dacă nu-ţi mai cer să-mi rezolvi problemele, dar trebuie s-o fac eu.
Din fericire ştiu că nu pleci nicăieri, încă.

Categories
Vorbe

Acasă

Am fost acasă de multe ori, dar pentru mine acasă a fost locul unde am trăit, indiferent de ţară sau casă. Dacă simţeam că am patul meu şi masa mea, era acasă, indiferent de oamenii care locuiau acolo.
Recent mi-am dat seama că acasă este locul unde totul este familiar, frumos, bun, cald şi populat de persoane dragi: mame care îţi fac mâncare, surori care te încurajează şi prieteni care îţi sunt alături. Acasă sunt blocurile pline de copii care aleargă pe lângă tine, sunt pisicile de lângă magazine, sunt mătuşile care îţi predici, sunt taţii care meşteresc mereu ceva.
Am uitat mirosul perdelei de la camera mea şi totul pare mai mic de fiecare dată când merg acasă. Nu ştiu de ce. Pur şi simplu aşa este. Eu nu am crescut, în nici una dintre dimensiuni, prezentă sau paralelă, doar lucrurile par micşorate şi eu, uriaşul ce nu-şi mai găseşte locul.
Acasă este pisica care nu mă recunoaşte şi vecinii care udă plantele, vânzătoarea care mă salută, troleibuzele pline de oameni amabili, pieţele cu ţărani, bisericile care te îndeamnă să le dai bineţe zilnic.
Patul meu şi masa mea par dintr-o dată că nu mai sunt suficiente şi nu-mi mai aparţin, iar oamenii din jur sunt doar… oameni, nu sunt mama, nici tata, nici prietena mea, nici măcar cunoscuţii de pe strada unde am locuit cândva.
M-am trezit că ningea într-un oraş care nu e al meu şi în care cei din jur caută o afecţiune pe care nu o primesc uşor, pentru că nu sunt acasă.