Ne-am nascut cu impresia ca cei din jur ne datoreaza ceva, mereu. Fie ca ne sunt parinti, frati, surori, prieteni, iubiti, profesori, cunoscuti, vanzatori, doctori, politisiti, preoti.
Doar pentru ca suntem mai mici decat ei si simtim nevoia sa fim invatati la inceput, pe urma pentru ca muncim si avem nevoie de suportul lor si mai incolo, pentru ca la un moment dat am avut o relatie de prietenie cu cineva si asta presupune ca ar trebui sa ne serveasca vesnic in oarecare maniera.
Nimeni nu ne este dator cu nimic in viata asta, orice legatura am fi avut. Singura datorie este de a fi alaturi de oameni, daca asta putem s-o indeplinim, si nu doar in anumite circumstante pozitive.
Fara pareri de rau…fara asteptari…mai bine sa fim surprinsi placut ca ceilalti se gandesc la noi.
Sa nu abuzam de altruisti, pentru ca nu sunt prosti, deloc. Cu cat dai mai mult o sa fii mai deschis spre ceilalti dar nu mai idiot. O sa ai ocazia sa observi foarte multe lucruri importante si detalii despre ceilalti , pe care pana acum, fiind distant nu aveai cum.
Traim cu ceilalti , nu ar trebui sa fie nici sclavii nostri, nici suporterii nostri infocati.
Datoria celui de langa tine fata de orice actiune a ta e in primul rand de spectator, nu de a te ajuta.
In plus omului in general cand ii faci o favoare se va simti el indatorat si o sa te rasplateasca intr-un mod sau altul, evident daca e un om normal ( nu o sa intru in detalii sa definesc normalitatea general acceptata si nuantele ei individuale).
All in all nu sunt de acord cu sintagma cere si ti se va da…ci da si vei primi!