Nu puteam să fiu mai frumoasă pentru că nu mi-aş fi încăput în suflet şi n-aş mai fi reuşit să fac nimic în viaţă, decât să mă observ în oglindă ca pe o minune a naturii pe care toţi şi-o doresc cu orice preţ.
Şi totuşi… frumuseţea mi-o dai tu, chiar dacă nu mi-ai spus niciodată că sunt aşa şi o primesc de fiecare dată când mă săruţi, mă priveşti sau îmi vorbeşti despre gânduri şi sentimente neînţelese…
Căci ce poate fi mai frumos decât să fii complice al vieţii cu un om asemănător ţie
Ar trebui să fiu recunoscătoare că m-am născut o simplă sclavă Isaura, sălbatică şi neagră şi nu am acceptat să fiu acoperită de murdăria superficialităţii…
Îmi place că nu spui cuvinte eterne, niciodată şi pentru totdeauna sunt prea… puternice
Şi astfel menţii o simplă detaşare de a mă agăţa de promisiuni.
Dar simt că ataşamentul ăsta este prea mare şi nu-l pot cuprinde pe de-a întregul deocamdată, dar mă inundă, iar tu continui să-mi dai apă la moară
Oricâte porţii minuscule mi-aş lua din tine, nu ajung decât în acelaşi loc, ca la un moment dat tu vei pleca şi eu va trebui să mă descurc singură. Şi îmi va fi foarte dor de tine.
Nu mai am timp de pierdut, trebuie să învăţ de pe acum să trăiesc, să vorbesc, să scriu şi să fac de parcă tu nu ai fi existat vreodată şi toate acestea le-aş fi înţeles singură, printr-o minune a sorţii.
Am să-ţi las farmecul deoparte până nu mă face dependentă de tine
