Fă! Cât mai multe şi cât mai bine! Fără alternative! Cum adică nu poţi, nu există cuvântul NU! Şi de ce nu eşti spiritual şi bine dispus când trebuie să te dai peste cap să rezolvi totul alaltăieri. Dar nu se poate, eşti un ranchiunos ipocrit fără simţul umorului şi spirit de turmă, pardon, de “echipă”!
O secundă, stop. Unde trăim? În neputinţa şi refularea celorlalţi sau în goana noastră de ascensiune spre ceva mai bun? Care este limita între sarcasm şi răutate, invidie şi lene?
Da, recunosc nu ştiu decât să fac mult şi bine, sau cel puţin cât de bine mă pricep şi dacă din nefericire pentru tine îţi aduce complexe, nu sunt terapeutul tău care îţi zâmbeşte şi te consolează şi nu mă văd obligată sub nici o formă să zâmbesc în timp ce mă concentrez.
Şi dacă tac este pentru că puţin îmi pasă de tine şi de ceilalţi, iar eu nu cunosc să lovesc sub centură în liga mică, când dau, te scot din funcţiune!
Avem spirit de indivizi care îşi plâng de milă şi trag de ceilalţi care se zbat să reuşească, pentru că nu este “corect” unul să răzbată şi tu nu, nu-i aşa?
Oare ce putem folosi să-l mocirlăm pe cel care se crede cel mai deştept? Păi practic orice nu, că doar nimeni nu ne interzice nimic.
Ce te faci însă când primeşti un ignore total la orice formă de bătaie de joc pe care ai putut-o inventa şi omul nu ripostează? Perseverezi? Te pregăteşti să intri în gardă de frică că ceva extrem de urât se apropie, sau eşti destul de prost să fluieri în continuare până când ţi se înfundă putina de atâta tâmpenie?
Oameni mici, oameni mari… doar astea două feluri sunt.
Tu din care categorie faci parte?
