sculpture soulmates

Mai ştiţi legenda fiinţei care are 4 mâini şi 4 picioare şi este despărţită pentru a-şi căuta mereu perechea? Aceasta apare în diverse scrieri, inclusiv la Platon. Căutăm să fim compleţi, pentru că nu trăim singuri iar cei care aleg altă cale pierd din vedere menirea omului. De ce să mai existe oameni care doar să muncească şi atât? Am fi fost toţi de acelaşi gen?

Avem impresia de prea multe ori că toată povestea asta cu sufletul pereche este o mare prostie cu caracter religios-fantastic-utopic şi în fond absolut tâmpit. Acum, dacă nu jucăm la loto, nu avem cum să câştigăm, aşa că mai înainte de toate trebuie să credem.

Dacă te-ai obişnuit să stai în banca ta, să fii mulţumit cu ceea ce eşti şi cu ce ai şi eşti fericit, excelent. Nu vei simţi niciodată mâhnire şi neîmplinire. Însă mulţi oameni caută mereu ceva, cu ardoare, se simt pustiiţi şi goi, de parcă oricine din jur nu le mai poate reda vreodată veselia.

Şi acum ce-i de făcut? Unde ne găsim perechea? De ce avem goluri pe care simţim nevoia să le umplem? Este totul doar în capul nostru? Există această posibilitate, dar logic vorbind, este improbabil. Să ne amăgim că într-o bună zi ne vom simţi perfecţi, compleţi şi uniţi cu cine trebuie? Să acceptăm viaţa aşa cum este ea? Cât putem suporta să fim dezamăgiţi de fiecare dată când ne înşelăm asupra persoanei pe care o întâlnim?

Este bine că ne punem întrebări, dar şi mai bine este să găsim răspunsuri şi dacă nu se află încă în noi, cu siguranţă celălalt le ştie 🙂
Am impresia că am făcut cunoştinţă… o fi adevărat?