Sunt bine pentru că te-am cunoscut şi pot să fac orice cu şi mai mult curaj. Iar dacă vreodată mă afund în tăcere o fac cu drag, pentru că încerc să te regăsesc şi aleg cea mai frumoasă amintire, cea care o să vină.
Şi zâmbesc ca un prost bramburind pe stradă, pentru că tu ai reuşit şi pot spera să ajung şi eu din urmă împlinirea răbdătoare ca o mironosiţă.
Mă strecor printre toţi mai ceva ca peştişorul de aur urmărit de rechini. Sunt împinsă de o vrajă care m-a cuprins când m-ai fermecat cu puterea de a ţinti cât mai sus şi a atinge buricul cerului.
Liniştită ca o apă adâncă, tulbure la suprafaţă pentru a păcăli pe primii care se afundă neştiutori, inund zilele şi le umplu cu fapte.
Dar am hotărât că mai mult este doar un grad de comparaţie şi deşi îmi arunci cu nonşalanţă să stau, de fapt mă inciţi să mă războiesc cu lumea şi să înaintez cel puţin mai repede decât credeam că pot.
Nu suspin după nepotriviri ci mai degrabă după finaluri incerte care deşi nu mă dezaxează, mă fac să fiu prevăzătoare ca o nălucă. Mă lupt cu invizibilul dăunător ca o mână puternică de bărbat, capabilă să sfărâme idealuri, împinse cu furie de pumni într-un perete alb.
Nu uit nimic. Tânjesc doar după linişte, oriunde ar fi ea.
