Ursul şi Cererea în căsătorie sunt două comedii ale marelui dramaturg rus Anton Pavlovici Cehov, scrise în perioada de tinereţe, înainte de capodoperele Pescăruşul, Unchiul Vania, Trei surori, Livadă cu vişini, puse în scenă la Centrul Cultural Evreiesc pe date de 17 iunie cu numele Doua vizite, în regia lui Florin Şerbănescu, absolvent al Facultăţii de Arte Hyperion, secţia actorie.
Îi stau alături la acest debut regizoral actorii Simona Vlad Sabie şi George Creţu, colegi de breaslă absolvenţi ale aceleiaşi facultăţi.
Cehov este un maestru al fluxului conştiinţei, adoptat mai târziu de către James Joyce, reprezentat printr-un monolog interiorizat şi care dezvăluie publicului, fără a i se adresa direct, gândurile cele mai lăuntrice.
Ursul este o comedie într-un act, în care o tânără văduvă, Elena Ivanova Popova, întâlneşte un moşier îngropat în datorii, Grigori Stepanovici Smirnov, care-i cere banii pe care trebuia să-i dea răposatul.
Irascibilitatea celor doi este cumva aplanată de sluga frumoasei văduve, Luka (Florin Şerbănescu), care irumpe cu umor din primele momente ale piesei, împleticindu-se în faţa spectatorilor din cauza băuturii.
Regizorul optează pentru punctarea unor elemente cheie ale piesei, reprezentarea răposatului printr –un tablou în care regăsim un alter-ego al lui Luka, o fotografie a aceluiaşi personaj, folosită cu măiestrie de către văduvă pentru a se răzbuna pentru infidelităţile bărbatului și un pistol-care este specific dramaturgului şi în teorie ar trebui să tragă la un moment dat.
Decorul este redus la nivelul esenţial de obiecte necesare şi care au menirea să nu sufoce interpretarea actorilor sau să distragă atenţia privitorului de la acţiunea propriu zisă, piesa bazându-se pe jocul actoricesc.
Simona Vlad Sabie reuşeşte să treacă cu măiestrie de la râs la plâns, să-şi schimbe mina după cum cere personajul cameleonic, care în realitate reprezintă femeia de pretutindeni: o dată ce bărbatul, idolul afecţiunii ei nu mai există, deşi încearcă să-și mascheze sentimentele ei adevărate (de a trece mai departe şi a-şi dori să-şi trăiască viaţa) cu un doliu prea zgomotos, prefăcut, reuşeşte să iasă din tragedie doar la îndemnul următorului bărbat care o respectă.
Poate cel mai interesant personaj este Luka (Ursul), un biet servitor atât de bine conturat de către regizor şi actor în acelaşi timp, care depăşeşte scriitura piesei şi deşi este pus între ciocan şi nicovală (stăpână şi moșier), iese victorios de fiecare dată, prin umorul stârnit de vaporul alcoolului şi al bunului simţ.
Inventivitatea regizorului se simte cel mai bine la nivelul creionării mişcării personajelor şi accentuării expresivităţii lor pentru a stârni râsul mai mult decât ar face-o textul propriu zis.
Graţie interpretării actorilor şi punerii în scenă, piesa devine o comedie spumoasă, plină de sensibilitate, reliefând în primul rând relaţia între bărbat şi femeie şi hazul stârnit de micile discrepanţe între cele două sexe.
Puteţi citi piesa aici şi s-o urmăriţi în viitorul spectacol pe care-l voi anunţa ulterior.