“Aş fi nemuritor pentru că viaţa mi se pare prea scurtă”
Te-ai gândit vreodată că nu eşti pregătit pentru că viaţa este prea lungă? Cum să faci faţă an de an aceleaşi beţii, care nu te mai scoate la liman pe orice parte te-ai răsuci!
Te zbaţi, iei hotărâri, încerci orice extremă care te mai face să mişti cât de cât, ca un gândac care nu mai vrea să moară pentru că aşa l-a făcut natura, să reziste oricărei mizerii, postului negru şi să scârbească pe ceilalţi.
Şi ce faci? Te trezeşti într-o zi şi-ţi spui, gata m-am săturat, de azi înainte vreau să iubesc!
Oh, dar dacă ar fi atât de simplu, să iubeşti şi atât!
Iubirea e cel mai scurt sentiment pentru viaţa asta lungă şi mare cât toate universurile la un loc!
Şi dintr-o dată eşti fericit, pentru că te-ai decis să fii fericit şi nu mai contează cât stai cu celălalt, ştii că toate le vei face cu acel cineva! Cu el vrei să respiri, cu el vrei să trăieşti şi să mori, pentru că nu există altă cale de supravieţuire!
N-aş putea suferi să fiu nemuritoare decât cu tine, cu nimeni altcineva! Şi nu te cunosc şi nu te simt şi nu ştiu cine eşti, dar eşti! Oh, dar cum eşti! Aşa cum visele nu pot visa!
Cum să nu trăiesc o veşnicie cu tine, când nu mă voi putea sătura vreodată de tine, îmi este insuficientă viaţa mea să te pot avea.
Doar cu tine…
