Mi-ar plăcea să-mi trec mâna prin părul tău atât de scurt şi des, pe care ţi-l retezi mereu în pofida stăruinţelor mele. Să cred într-adevăr în puterea numerelor şi să câştig la loterie. Orice cuvânt de-al tău este o promisiune, ca un gând nebun pe care-l adopţi imediat, pe nerăsuflate, fără idei de consecinţe.
Vorbesc despre tine, asa cum am făcut-o mereu când nu ştiam cine eşti şi o fac de când m-ai răscolit şi nu înţelegeam de ce trebuie să împlinesc 30 de ani. Am o poftă nebună de a face frumos, foarte foarte frumos şi bun.
Un an plin de introspecţii care ar trebui să mă facă în curând să pot trăi fără tine, doar cu mine neidealizata, dar câştigătoare la supravieţuire.
Să cred în miracole zici tu, pentru că merit, dar să accept metalul şi pământul şi să zbor, ca un peşte scos din ocean căruia i-au crescut aripi şi s-a lepădat de natura lui vie.
Te cunosc dar nu mai vrei să te simt şi mi te înfiripi în creier ca o rădăcină cu milioane de rizomi, şi nu există extirpare. Nişte supape provizorii necesare pentru că nu îmi este dezvoltată suficient tulpina să mă întreţină, din cauza condiţiilor.
Aş prefera să jucăm la ruleta rusească doar o dată, nu în fiecare zi, pentru că unii oameni nu înţeleg nimic dacă nu primesc explicaţii pe care să le accepte.
Îmi permit să visez şi să sper şi să cred în idealuri şi aşa voi rămâne mereu.
Te iubesc, oricine ai fi!
