Nu bate vântul pe aleea mea, nici măcar zefirul. Este linişte.

I-am spus:
-Mă duc la nişte prietene.
– Du-te, mi-a răspuns.
Nu i-am simţit nici o înstrăinare în glas. Sunt singura care speră. Şi dacă va fi în van măcar mi-am făcut datoria de om: de a trăi visând la fericire.

Cu bucurie am plecat să-mi creez amintiri, despre zilele care vor veni.
O să fie bine. Suntem bine. Până şi câinii o ştiu.

Să muncesc sau să savurez? Oare după muncă te mai bucuri de ceva? Mai rămâne cineva cu care să împarţi?

Da, îmi place să dau, independent de numărul aspiraţiilor individuale.
Ce împart cu tine ne aparţine, oricând şi oriunde am fi.

Vreau să trăiesc în prezent şi timpul îmi va da un răgaz de bucurie.

Mulţumesc Eternitate!

http://www.youtube.com/watch?v=9pi8AVfwWis