Orice ai vrea să fii, eşti cu adevărat ceea ce îţi doreşti în acest moment?
Mergi şi nu vrei să ştii de ceilalţi pentru că te mulţumeşti cu ce ai.

Sunt oameni care te iubesc pentru ceea ce reprezinţi, pentru ceea ce faci, dar cine se uită cine eşti?
De cine fugi? De mine, de tine, de normal?

Reuşeşti să fii extraordinar din umbră, pentru că aşa ţi-ai ales, mişcând totul ca la teatrul de păpuşi, plasând comedia în braţelor celorlalţi.

Savurezi o cafea în timp ce avioanele zboară şi se adună milele. Te îngropi în aşternuturile hotelurilor pline de nesomn şi conversaţii rătăcite prin fire electrice.

Cine sunt cei din jur, le acorzi vorbe bune, îi răsplăteşti? Pe tine cine te mângâie?

Un sclav al lucrurilor care trebuie făcute şi pe care nu vor să le realizeze alţii, cel puţin nu atât de bine.
Ai găsit ce cauţi? Mai ai răbdare mult timp?

Aş vrea să ştiu cine îţi trimite scrisori şi la cine te gândeşti când te trezeşti dimineaţa, într-o cameră fără câini sau tablouri, fără mâini calde sau plete răvăşite pe pernă.

Însemnezi zilnic fapte, într-un jurnal de văcar şef, slujitor al poporului, optimizând şi implementând strategii prin care uşurezi viaţa. A cui viaţă?

De ce nu mai dormi? Ce visezi?
Aş vrea să te învăţ să stai din nou la soare împreună cu noi. Nu vreau să mai fii şoferul nimănui, nici măcar al meu.
Răspunde pentru că te caut.