Tradiţionala omletă românească îşi schimbă ingredientele în funcţie de persoana care o prepară. Vă propun o variantă apetisantă cu mărar.

Ingrediente

2 ouă de casă
Caşcaval/brânză
Mărar proaspăt
Ardei
Roşii
Sare, piper, ulei
O tigaie bună

Se bat ouăle  și se amestecă bine cu sarea, piperul şi mărarul tocat mărunt şi se aşează pe toată suprafaţa tigăii, cât o clătită mare.
După ce s-a rumenit puţin se întoarce pe partea cealaltă. Se adaugă pe jumătatea suprafeței brânza mărunţită, se împătură în două omletă şi se mai lasă câteva minute.
Se serveşte cu o salată de ardei şi roşii sau murături.

Poftă bună!