bianca pudibonda

Dormitul este un moft al celor fără voinţă. Permiteţi-vă acest lux doar când sunteţi siguri că nu pierdeţi nimic. De visat o puteţi face şi cu ochii deschişi.

Profit de orice secundă îmi este îngăduită să mă bucur de ce am în faţa ochilor sau în spatele minţii pentru că din păcate nu trăiesc veşnic şi viaţa trece fugind pe lângă mine, neştiind şi neacceptând culorile semaforului.

Nu vieţuiesc în clişee şi elimin orice artificialitate din suflet, dar încă mă lupt cu prejudecăţile acumulate. Nu au să mă învingă! Le provoc să rupă din mine gândurile necurate ca cele cu pretenţiile oamenilor care presupun că ştiu ce este mai bine pentru mine şi îşi doresc să fac parte din turmă, adoptând voit o toleranţă comunală.

Chiar dacă aş fi trăit într-o bulă de cristal până acum, tot mi-aş fi dat seama că de fapt cu tine nu pot să trăiesc altfel decât în cel mai diferit stil posibil cunoscut omenirii: cel adevărat!
Ştii că bucuria libertăţii pe care mi-o inspiri nu se termină când ies pe uşă, ci acolo începe? Dacă îmi permit să fiu EU când te privesc, cu siguranţă o să îndrăznesc şi mai multe în afara spaţiului nostru de sihăstrie faţă de normalitate şi obişnuinţa.

Ca un porumbel care îmi aduce veşti de departe, dintr-un timp când mă cunoşteam mai bine decât credeau ceilalţi, te înfigi în gândul meu şi îmi spui că nu există vreun motiv real să nu-mi aduc aminte cine sunt, doar că trebuie să accept toate consecinţele adiacente unui stil pidosnic de înţelegere a lumii.

Şi ce contează cum gândim, cum simţim sau ce facem dacă reuşim să fim? Există ceva mai important pe lumea asta decât să te prezinţi în pielea ta, cu un curaj care sfidează obrazul pudibond al trecătorului, urmându-ţi drumul?

Îndrăzniţi!