O reţetă rapidă de paste pentru cei vegetarieni. Combinaţiile sunt variate. Vă propun un sos uşor de legume.

Ingrediente

200 grame penne
1 ardei
2 roşii
100 grame brânză
Oregano/busuioc
Chili
Pătrunjel
Ulei de măsline
Sare

Se fierb pastele în apă cu puţină sare şi ulei de măsline. Se spală, se strecoară şi între timp se face sosul.
Într-o tigaie se pun ardeii şi roşiile tăiate cubuleţe şi se lasă pe foc până se transformă într-un sos: roşiile vor deveni o pastă, iar ardeii se înmoaie puţin.
Într-un castron mai mare se amestecă pastele cu sosul şi brânza (fie brânză de casă de oaie sau mai slabă, parmezan, etc). Se servesc calde cu oregano sau busuioc pe deasupra, câteva frunze de pătrunjel şi chili.
Dacă nu aveţi legume proaspete puteţi face cu un sos de tomate sau zacuscă de casă. Se pot adăuga şi alte legume: măsline, capere, porumb, etc.
Nu uitaţi de un pahar de vin roşu! 🙂

Poftă bună!