orez negru cu peste , bambus si ciuperciAm încercat şi o combinaţie interesantă faţă de tradiţionala mâncare românească: peşte şi o garnitură chinezească din bambus cu ciuperci şi orez negru.

Ingrediente

Un peşte (vă recomand păstrăv)
O cană de orez negru
O pungă bambus
10 ciupercuţe champignon
2 căţei de usturoi
2-3 linguri ulei de măsline
2 linguri sos de soia
O linguriţă oţet balsamic
O linguriţă zahăr
Sare, piper
Condimente peşte

Peştele l-am condimentat şi l-am făcut pe grătar în aproximativ 20 de minute.
Între timp am fiert şi cana de orez negru. Am descoperit cu această ocazie că genul ăsta de orez fierbe mult mai greu. Să nu vă sperie culoarea cenuşiu-vişinie a apei.

Pentru ciuperci cu bambus, am curăţat ciupercuţele proaspete şi le-am lăsat în apă 30 de minute. Am pus în tigaie puţin ulei, am călit câteva secunde usturoiul tăiat rondele, am adăugat ciupercile şi apoi bambusul şi le-am lăsat la foc rapid câteva minute.
Am adăugat ulterior o cană de apă de pe ciuperci, le-am lăsat să fiarbă puţin şi mai la final am adăugat sosul de soia, oţetul, zahărul, sarea şi le-am mai lăsat 5 minute.
Vă recomand dacă nu aveţi wok, o tigaie mai adâncă.

Dacă nu găsiţi în supermarket bambus, există magazine specializate cu produse alimentare asiatice la preţuri foarte convenabile. Vă recomand să încercaţi şi cu ciuperci negre.

Poftă bună!