Critic spurcat, fără să simt, fără să percep pentru că nu te aliniezi standardelor mele. Dacă eu ţi le-am depăşit pe ale tale sau n-am avut nici măcar cum să le ating este absolut irelevant.

Mă vezi pretenţioasă doar pentru că am alte ţeluri şi totuşi avem acelaşi comportament moral. Nu-mi explic, de ce eu sunt atunci omul negru din povestea noastră, doar pentru că vreau mai mult şi mă chinui să obţin?

Eu nu te condamn pentru că nu faci, nici măcar că nu încerci, nu este treaba mea, dar când greşeşti mă îndreptăţesc să-mi spun părerea, sus şi răspicat, pentru că altfel risc să nu mă auzi.
Mulţumesc că te simţi asuprit, înseamnă că funcţionează, că te-am scos din zona ta de confort, că vezi şi altceva şi eşti dispus să avansezi.

Nu mă încred în şoapte la ureche, în simple încurajări, în promisiuni şi jurăminte, nici măcar în blamări, mă încred în fapte, ale mele, ale tale, ale celorlalţi. Până la urmă fiecare dintre noi este mânat să îşi împlinească un vis, o dorinţă.

Susţin comentariile în contradictoriu, sunt eficiente, constructive şi ar trebui să fie înţelese exclusiv ca îndemnuri. Ce rost au sentimentalismele, să-ți livrez mesajul într-un pachet atrăgător? Eu sunt pentru oamenii care indiferent de cât de mult te iubesc, o să-ţi spună verde în faţă când o iei razna şi te transformi într-un idiot fără margini. Şi ce dacă tu nu suporţi? Poate mai încolo o să înţelegi.

Îţi vine să omori toţi mesagerii care-ţi confirmă că ai făcut ceva necuvenit, gratuit de prost şi mai ales cu discernământ? Ucide-i, ce mai aştepţi şi tratează-i cu indiferenţă sau schimbă-ţi standardele. Dar nu intra în defensivă, este complet inutil. Te aperi fără să ştii dacă ai dreptate.

Lăsând subiectivismul la o parte, albul este tot alb pentru toţi văzătorii.