Dacă vrei să faci bine, fă acum! Nu aştepta ocazii speciale pentru că s-ar putea să fie prea târziu, nu pentru cei pe care-i ajuţi, ci pentru tine.
Şi nu înceta să-ţi ceri iertare doar pentru că tu crezi că n-ai greşit cu nimic. Este doar un punct de vedere diferit şi oamenii nu simt la fel.
Poţi sta însă liniştit, totul va fi bine mai devreme sau mai târziu. Speră la asta mereu, chiar şi când nu mai încredere în tine, în ceilalţi sau în orice pe lumea asta.
Uneori nimic nu are sens pentru că lucrurile se desluşesc mai greu decât un ghem încâlcit de o pisică ghiduşă. Dar nimic nu rămâne nerezolvat.
Mintea şi sufletul pot înţelege absolut orice, până şi invizibilitatea iubirii sau nebunia logicii unei catastrofe. Pentru că dacă are sens, mergi mai departe.
Găseşte puterea să afli explicaţia potrivită şi vei fi mulţumit.
Ce poţi sau nu accepta… asta îţi va defini demersul zilnic şi relaţiile cu cei de lângă tine.
Soarele îi luminează pe toţi, fără preferinţe şi nu aşteaptă nimic, o face simplu, existând, fără impuneri.
De ce ai vrea să lipseşti din viaţa mea? Nu ştiu şi sper să nu aflu vreodată. M-ai îmbătat cu aerul cel mai parfumat şi te-am lăsat să pleci: nu erai al meu să te ţin. Nimic nu ne aparţine. Goi şi fragili ne întrupăm să-i insuflăm pe alţii.