De ce nu se schimbă oamenii? De ce se încăpăţânează să mănânce aceleaşi idei, să adopte aceleiaşi păreri, să lase necontrolate aceleiaşi vicii?
La ce e bun tot demersul ăsta? Unde e voinţa individului?
Chiar aşa de apăsătoare şi chinuitoare e viaţa lui de nu se poate redresa sub nici o formă? Oare de ce fel de motivaţie susţinută are nevoie? Este capabil să se schimbe de tot?
Mi-ar plăcea să putem schimba lucruri între noi. Dacă eu sunt o fire activă şi altruistă, îţi dau puţin de la mine, iar tu îmi dai nişte indiferenţă.
Cred că dacă s-ar putea face asta, ne-am ajuta mai mult unii pe alţii şi nici nu ne-am simţi atât de îndatoraţi să-i ajutăm mereu, pentru că le-am acorda din start uneltele potrivite.
Admir pe cei care reuşesc totuşi să treacă prin toate cu privirea şi capul sus, indiferent de câte au suferit de-a lungul timpului.
Jos pălăria!
Avem o soluţie pentru ceilalţi în afară de răbdare şi înţelegere?
Nu ştiu. Cred că depinde de capacitatea celor din jur, de suportabilitatea lor, de puterea lor de se strădui zilnic să-i ajute fără să pună întrebări prea multe şi de a fi alături de ei.
Fără nici un transfer de nimic de la unul la altul, unii oameni sunt atât de bine construiţi încât nu doar că au grijă de ei, dar pot să aibă în grija lor şi pe alţii şi sunt suficient de puternici încât să le ducă pe toate în spate, mereu, ca un Sisif neobosit.
Admiraţie, recunoştinţă şi respect pentru toţi cei care răzbat.