Nu poţi să te dezveţi de ceva ce ai învăţat decât dacă îţi ştergi memoria.
Încerc să fac multe şi să fiu în general bună, cu mine şi cu ceilalţi şi din cauza asta nu sunt nesimţită nici măcar atunci când ar trebui, dar nu mă dau bătută!
Sunt avidă după explicaţii. Astfel înţeleg lumea din jurul meu şi totul are sens, pot înainta.
Consider că întotdeauna există o explicaţie mai bună decât: Nu vreau şi Nu mai vreau! Cine cunoaşte răspunsul să ridice mâna sus, să facă un pas în faţă şi să spună tuturor!
A, încă ceva, eu trebuie să o şi accept, iar celălalt să o dea pentru că aşa doreşte şi pe deasupra să se şi potrivească cu adevărul.
Percepţia mea despre ce simt eu nu este a ta şi nu îmi poţi spune că n-ai dat de pământ cu mine. De unde ştii? Pentru că eu nu am reacţionat ca atare? Dar dacă n-am vrut?
Vrei să trecem rapid la alt subiect, pentru că ăsta este inconfortabil
Îţi iei pauze doar când ai absolută nevoie. Mă bucur că o faci, măcar atunci.
Mă anunţi cine eşti să nu uit. Ştii cine sunt eu?
Cum ar fi dacă întreaga noastră părere despre celălalt se bazează pe ceva care se clatină şi stă să cadă?
Este interesant, rău, bine, de speriat, normal, îngrozitor, de neimaginat sau inacceptabil pentru mândria şi creierul nostru.
Avem radarul stricat?
Am zvâcniri de alte puncte de vedere ale situaţiei, dar deocamdată încerc să accept ce văd.
