M-aş apropia uşor ca o felină şi m-aş căţăra pe tine.
Te-aş îmbrăţişa cu toată forța, să recuperez toate momentele pierdute de la începutul timpului, încă de când nu te cunoşteam.
Ţi-aş lua toată energia şi aş aspira-o ca o ventuză, să fiu sigură că încă respir.
Te-aş mirosi ca un câine de vânătoare şi mi-aş plimba mâinile prin părul tău în timp ce aş gusta cu nesaţ orice intenţie pe care corpul tău o are.
Şi te-aş mai ruga ceva: să stai nemişcat, să te pot savura, ca pe o ciocolată narcotică fără final.
Ţi-aş lua mâinile să ţi le studiez, să văd că de azi înainte vor veni în fiecare seară la mine şi atunci când voi cădea, vor fi acolo să mă sprijine să mă ridic.
Ca o sugativă aş extrage parfumul zilelor frumoase pe care ni le vom dărui din inimă, să mă bucur cât mai mult de ele.
Nu pot să mă împlinesc cu această îmbrăţişare, pentru că este doar în capul meu şi atunci când vorbesc cu tine, îmi alung aceste gânduri, ca pe nişte pene care zboară în vânt şi plutesc, neştiind încotro s-o ia.
Dar mă uit în ochii tăi, în timp ce dai sute de explicaţii despre lucruri banale şi pot visa la nemurirea plăcerii de a te simţi.
Şi oricât te-ai strădui să mă aduci în prezent, unde totul este doar vorbă de bine şi de complezenţă şi de resemnare, gândurile mele te dezbracă de lume şi te adoră și te muşcă!
Eşti ca o statuie ecvestră, ce nu poate fi prinsă, decât admirată.