bianca extaz

Eu nu stârnesc pasiune, doar sentimente. În schimb mă înfometez în fiecare zi pentru a-mi amplifica trăirile. Simt că nu am suficient timp într-o singură viaţă să iubesc aşa cum îmi doresc, să întâlnesc pe toţi oamenii pe care-i vreau şi… să fac!
Şi ce-aş fi dacă nu aş stârni nimic în oameni? Oare m-aş sinucide?
Tu ce zici?

Atât de plină de pasiune şi de ignoranţa faţă de ce trezesc în oameni ai spune.
Atunci spune-mi tu, vreau să ştiu! Transpir curaj şi teamă în acelaşi timp şi nu mă pot îndupleca să nu-mi demonstrez voinţa. Ceilalţi aşteaptă dar eu aştept mai mult. Nu am cum să-mi întrec aşteptările, doar opinia celorlalţi despre mine poate fi depăşită.

Poate mă cunosc prea puţin şi ar trebui să arunc departe de mine orice urmă de orgoliu. Nu face decât să aducă ploaia şi apa asta nu spală decât picioarele oamenilor.

De ce sunt aşa? O creatură mică, vârstnică şi aprigă?
Lumea nu poate fi cucerită prin încăpăţânare, dar fără încredere ce suntem noi?

Mă uit la tine şi cutez să te scormonesc pentru a-ţi afla secretul. Cred că ai fost impregnat la naştere cu foarte mult dor. Şi oamenilor mereu le va fi dor de tine, chiar şi atunci când nu te cunosc. Le este dor de ce poţi fi tu pentru ei şi de cât avânt le dai.

La ce ne foloseşte raţiunea dacă cedăm nervos în faţa iubirii? Ne simţim în control, putem stăpâni. Dar cum? Cu ce cost?
Eu vreau să stârnesc pasiune, dar în mine nu se reflectă decât indiferenţa înmuiată de acele doleanţe ale oamenilor care visează la ce nu pot avea.

O să te aflu şi o să ştiu cine eşti pentru că nu pot trăi decât prin paroxisme. Şi-mi refuz reţeta de prea mulţi ani.
Creierul şi inima nu pot iubi, dar sufletul da.
Vreau să mă scufund în roşu şi să-mi uit aerul furat pe buzele lui…