Să ispăşeşti fără să crâcneşti ca să îndrepţi ce ai făcut poartă numele Demnitate şi mă înclin în faţa celor care au capacitatea să treacă peste orice le aruncă în faţă viaţa.
Nu suntem destul de înţelepţi să comparăm suferinţa noastră cu cea a strămoşilor noştri care îndurau extraordinar, nici cu cea a oamenilor bolnavi care nu mai au scăpare, sau a celor a căror libertare a fost furată pentru restul vieţii.
Nu putem înţelege că valoarea morală a unui om nu se schimbă dacă trăieşte în altă ţară sau în altă epocă. Principiile sunt aceleaşi. Că el se adaptează societăţii în care trăieşte este doar o nuanţă.
Suntem slabi, fricoşi şi paraziţi.
Nu avem demnitate când fugim de pedeapsă şi nici când încercăm să deviem atenţia spre alte aspecte cu singurul scop de a scăpa şi a fi menajaţi.
Indiferent dacă eşti bărbat sau femeie, puterea stă în tăria caracterului, în nimic altceva.
Fă tot ce îţi stă în putinţă să gândeşti logic şi dacă pierzi şi asta, fii sigur că cineva se va îngriji de tine până la urmă.
Una este să ceri ajutorul şi alta este să te eschivezi.
Când ajungi în acel punct de invincibilitate în viaţă, uită-te bine în jur, pentru că nu faci decât să te minţi cu străşnicie în fiecare zi şi calea de a-ţi reveni e presărată cu toţi munţii de bolovani pe care i-ai aruncat în urmă.
Ia lopata şi munceşte, pentru că pe drumul acesta nu eşti singurul care circulă, mulţi te urmează şi dacă nu-i deblochezi, cu siguranţă rămâi singur.